ContentSpeed: Retailerii au implementat o variantă GDPR „mioritică”, iar amenda Google este un semnal de alarmă

Autor: Andra Stroe Postat la 28 ianuarie 2019 80 afişări

Introducerea legislaţiei GDPR a avut un impact serios asupra modului în care retailerii online îşi pot derula afacerile, iar 2019 ar putea aduce probleme pentru cei care nu au implementat măsurile în mod corespunzător, spun reprezentanţii ContentSpeed, prima agenţie de e-commerce din România care oferă soluţii dedicate magazinelor online.

ContentSpeed: Retailerii au implementat o variantă GDPR „mioritică”, iar amenda Google este un semnal de alarmă

Schimbările legislative la nivel european privind protecţia consumatorului care au apărut în ultimii ani au influenţat afacerile retailerilor online, iar efectele acestor schimbări se vor resimţi şi în 2019.

„În România, majoritatea companiilor au implementat o versiune «mioritică» a ceea ce prevede GDPR. Multe companii s-au bazat pe faptul că nu există norme foarte clare şi suficienţi angajaţi la autoritatea însărcinată cu controlul conformităţii. Google tocmai a primit o amendă de 50 milioane euro pentru nerespectarea prevederilor GDPR. Deci, procesul abia începe. Sunt multe companii care-şi derulează afacerile în online şi care au crezut că pot scăpa cu un singur pop-up disclaimer cu mesajul «acest site foloseşte cookies», dar nu este deloc suficient”, spune Doina Vîlceanu, business development manager al ContentSpeed.

Potrivit ei, companiile care au mers în continuare pe avertizările de tip pop-up, vor trebui să revină şi să efectueze modificările necesare privind consimţământul explicit pentru diferitele tipuri de cookies utilizate de site şi pseudonimizare, adică anonimizarea datelor colectate.

Implementarea corespunzătoare a normelor GDPR nu va fi singurul factor care va influenţa ecommerce-ul românesc, este de părere Doina Vîlceanu, atrăgând atenţia şi asupra digitalizărilor, automatizărilor, a cerinţelor tot mai ridicate ale clienţilor în a relaţia lor cu magazinele online B2C şi B2B.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
retaileri,
romania,
impact

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.