A doua zi dupa ce micul Matei a fost admis la Liceul de Muzica George Enescu, mama a primit un telefon. Era domnul director, tot repeta pe fir cuvantul „geniu”. „Sa stiti ca toti profesorii nostri l-au auzit si sunt absolut incantati ca s-a nascut un nou geniu al muzicii”, zicea. La vremea aceea Matei Bucur Mihaescu din Bucuresti avea sase ani.

Pana acum trei ani nu daduse nici un semn ca l-ar pasiona muzica. Sigur, pe la doi ani stia literele, la patru ani vorbea perfect engleza, dar atat. Si mai iubea masinutele: „Avea niste masinute mici de colectie. Se aseza pe jos si se uita la ele minute in sir, de la nivelul rotilor. Apoi, pe strada, recunostea toate marcile de masini, dupa diferite detalii”. Pana intr-o zi, cand bunicul, compozitor cunoscut, l-a pus in fata pianinei. Mama s-a opus: „Lasa, in copilarie m-ai chinuit pe mine destul cu muzica, sa nu-l chinuim si pe el”. „Hai, totusi, sa incercam”, a insistat bunicul. I-a testat urechea si i-a adus si profesoara. „Nu spunem ca e nepotul meu, sa nu fie subiectiva”, a decis el. La al treilea curs cu profesoara, Matei canta deja la doua maini ca si cum ar fi facut asta dintotdeauna. Avea trei ani jumate pe atunci.

„Al doilea George Enescu”

Pe la 7, 8 ani la Liceul de Muzica deja compunea piese de muzica clasica. Era cel mai mic compozitor de acolo. Tot atunci sustinea recitaluri o ora, o ora jumate in fata publicului. Enorm pentru un prichindel. La 10 ani, criticii deja il numeau „micul Mozart”, „micul Bach” si „al doilea George Enescu”. S-a intamplat dupa concertul de la Ateneu, cand a sculat o sala intreaga in picioare. A devenit, atunci, cel mai tanar muzician roman care a concertat pe scena Ateneului.

Cititi mai multe pe www.identitatea.ro