Cum a reuşit un cuplu să economisească suficienţi bani pentru a renunţa la locurile de muncă până la vârsta de 40 de ani
Justin McCurry s-a pensionat la vârsta de 33 de ani, iar soţia sa, Kaisorn McCurry, trei ani mai târziu, la 38 de ani, scrie CNBC. Cei doi au trei copii. Călătoria lor spre o viaţă fără grija trezitului de dimineaţă pentru a merge la birou a început în 2004. Justin câştiga anual, lucrând ca inginer, doar 48.000 de dolari, în timp ce soţia sa era studentă la Drept. Când bărbatul a renunţat la jobul său, veniturile lor însumate erau de 138.000 de dolari pe an. Însă cuplul a reuşit totuşi să strângă 1,3 milioane de dolari în doar 10 ani. Iată cum:
În primul rând, s-au ocupat cu grijă de gestionarea cheltuielilor uzuale. “Pentru mulţi oameni principalele cheltuieli se leagă de casă, transport şi mâncare. Noi am ales o ipotecă convenabilă, am condus aceeaşi maşină pe care o aveam încă din liceu, de la vârsta de 16 ani şi am gătit acasă în loc să ieşim să luăm masa în oraş”, povesteşte Justin.
Astfel au reuşit să economisească peste jumătate din venituri. Au investit banii cu înţelepciune, alegând depozitele bancare cu cele mai bune taxe şi dobânzi, doar prin această medodă economisind 15.000 de dolari.
Au învăţat să managerieze cheltuielile familiei, chiar şi când a fost vorba de educaţia copiilor, alegând să îi înscrie pe aceştia la şcoli publice. “În loc să trimitem unul din copii într-o excursie cu şcoala de 2.000-3.000 de dolari în Spania, de pildă, am ales să mergem cu toţii, cu aceiaşi bani, în aceeaşi destinaţie.”
Astăzi, când copiii lor au plecat la colegiu, bugetul anual este de 40.000 de dolari, dar uneori mai cheltuiesc circa 20.000 de dolari pe concedii sau alte lucruri.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro