Cum arată apartamentul hotelului de cinci stele Radisson Blu din Capitală, acolo unde o noapte costă 2.000 de euro - GALERIE FOTO

Postat la 19 noiembrie 2016 1778 afişări

La un moment dat, cerinţele clienţilor de lux ai Radisson Blu Bucureşti au devenit atât de extravagante, încât hotelul de cinci stele a luat decizia de a transforma Elite Business Lounge-ul de la etajul opt într-un apartment ultra-spaţios care oferă o privelişte uimitoare asupra Bucureştiului. După Afaceri Premium vă invită acum să testaţi măcar vizual una dintre cele mai exclusiviste experienţe din industria ospitalităţii din Capitală. Simţiţi-vă ca acasă în Elite Presidential, perla Radisson Blu din Capitală.

„Apartamentul Elite Presi­den­tial se află la etajul 8 al hotelului oferind pe lângă intimitatea de care au nevoie oaspeţii noştri şi o vedere spectaculoasă spre Palatul Parlamentului.  Pe acelaşi etaj se mai află alte două apartamente,  iar la cerere, se poate rezerva întreg etajul. Cu o dimensiune de aproximativ 200 mp, apartamentul Elite Presidential oferă acces la Business Class Lounge precum şi la World Class Health Academy.  Apartamentul este format dintr-un dormitor principal şi unul secundar, o sufragerie de dimensiuni foarte mari în care se pot organiza petreceri private. De asemenea, un şemineu şi o comfortabilă zonă de relaxare conpletează facilităţile apartamentului“, spun reprezentanţii hotelului de cinci stele.

Oficialii Radisson Blu Bu­cureşti nu precizează ce clienţi faimoşi au fost oaspeţii acestui apartament, dar nu este greu de ghicit că printre ei s-au aflat artişti de talie internaţională sau politicieni faimoşi, care la pachet cu celebritatea au adus şi o serie de cerinţe ceva mai... speciale.

Citiţi mai multe pe www.da.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.