„Dacă aveam bani, relaţii şi oameni, şi eu făceam afacerea aia“

Autor: Cristian Hostiuc Postat la 10 septembrie 2018 1239 afişări

Marţi, 4 septembrie, în jurul orei 20 (ora României), Amazon, compania online americană care a zdruncinat retailul american şi nu numai (sunt unii dintre cei mai mari furnizori de cloud din lume), a depăşit pentru prima dată valoarea de piaţă de 1 trilion de dolari.

„Dacă aveam bani, relaţii şi oameni, şi eu făceam afacerea aia“

Nici nu ştim să punem bine zerourile

Este a doua companie americană, după Apple, care atinge această capitalizare pe o piaţă bursieră unde încrederea investitorilor în viitor este destul de mare.

Un trilion de dolari nu este o cifră mare, ci este foarte mare. Amazon a avut în 2017 venituri de 177 de miliarde de dolari, cu un profit brut de 65 de miliarde de dolari şi un profit net de 3 miliarde de dolari.

În 2004 Amazon a avut vânzări de 6,92 miliarde de dolari, dar la începutul anilor ’90, când a apărut, nimeni nu-şi mai aminteşte ce încasări anuale avea. Amazon s-a listat la bursă în 1997. Ca o comparaţie – disproporţionată –, valoarea de piaţă a celei mai mari companii din România – Petrom – este de 4,7 miliarde de dolari, la venituri anuale de 4,9 miliarde de dolari şi la un profit de 600 de milioane de dolari.

Jeff Bezos, cel care a creat Amazon, a pornit de la o librărie online şi construit un monstru care înghite totul în jur.

În România, Amazon are de peste zece ani un centru IT la Iaşi, iar acum deschide un centru în Bucureşti. Încă nu şi-a exprimat interesul pentru piaţa de retail din România, unde eMAG, deţinut de fondul de investiţii sud-african Naspers şi de antreprenorul român Iulian Stanciu, este lider, cu peste 1 miliard de dolari vânzări anuale.

Până la urmă, Jeff Bezos nici nu a avut o idee genială:

o librărie online.

Ce mare idee a fost asta, pentru că oricare dintre noi ar fi putut să o aibă şi chiar am fi putut să facem acelaşi lucru dacă am fi avut bani, dacă am fi avut relaţii, dacă am fi avut oameni, dacă am fi fost americani, dacă băncile ne-ar fi dat bani, dacă statul ne-ar fi ajutat, dacă clienţii ar fi dat buzna.

Toţi avem idei de business, nu una pe zi ci mai multe, dar niciuna nu ni se pare atât de valoroasă încât să renunţăm la jobul curent, la confortul unui program stabil, la rutina unui salariu lunar plătit la timp, pentru a încerca să vedem dacă suntem în stare să punem în practică ceea ce considerăm noi că ar fi o idee de business.

Aici se face diferenţa. Nu trebuie să ai o idee genială, ci trebuie să ai o idee pe care să fii în stare să construieşti un business, să o pui în practică şi să o execuţi. Lumea este plină de librării online, aproape aşa a fost şi în anii ’90, când a început Jeff Bezos afacerea Amazon, dar bani au câştigat numai cei care au reuşit să viseze şi să aibă cifre mari, cei care au construit tot sistemul, începând de la prezentare, căutare, referinţe, până la curierul care îţi aduce produsul în casă.

Dacă ideea unei librării online am fi avut-o cu toţii, mă îndoiesc că logistica din spate ar fi fost în mintea noastră. Asta e şi ideea, să avem o idee dar să o construiască alţii, iar noi să stăm să numărăm banii.

Cele mai multe afaceri eşuează din cauza execuţiei

Şi Netflix ar fi fost o idee bună pentru noi, având în vedere că fiecare a traficat casete pe vremea lui Ceauşescu şi a fost un mic distribuitor între apartamente.

Acum 20 de ani sau acum 10 ani, aproape nimeni nu şi-ar fi pus banii pe Amazon, ci pe Petrom, pentru că, în timp ce retailerul american online îşi număra pierderile, producătorul român de petrol îşi număra sutele de milioane de euro câştig. Dacă ne uităm la cifre, un profit de 3 miliarde de dolari la o capitalizare de 1 trilion de dolari pare un nonsens investiţional.

În business, rutina execuţiei este totul, chiar şi în condiţiile în care inventezi un produs original. Amazon nu este un producător, ci este un distribuitor care duce marfa din punctul A în punctul B şi face marketing. Nici nu-l interesează cine produce, ci cum produce, asta apropo de faptul că un producător este cel mai important jucător

într-un lanţ.

Data viitoare când aveţi idei, luaţi exemplul lui Jeff Bezos. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.