Dăncilă vorbeşte de concediile maternale: Reglementarea se impune, se pliază pe realitate
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că Guvernul va aproba joi, în şedinţă, o Ordonanţă de Urgenţă privind reglementarea concediilor medicale, inclusiv maternale, arătând că acest act normativ se impunea a fi adoptat şi se pliază pe realitate.
„Da, va fi ordonanţă legată şi de concediile medicale (...) pentru că am căutat să avem cât mai bune soluţii. Am discutat cu ministrul Muncii, am discutat cu ministrul Finanţelor, reglementăm. Este normal să ne gândim şi la mămici, şi la cei cu concedii medicale. Deci astăzi vom aproba această Ordonanţă care efectiv se impune şi care se pliază pe realitate”, a declarat Dăncilă.
Ea a negat faptul că această OUG ar avea un timp limitat de aplicare.
„Nu are timp limitat, e până îi iunie pentru că noi vrem predictibilitate pentru orice lege. Şi atunci, pentru orice lege pe care vrem să o aplicăm, acordăm şase luni de zile în care putem să facem toate demersurile ca acea lege să nu afecteze pe cineva. Încercăm să reglementăm acum pentru mămici, de exemplu, cele care aşteaptă un copil - este normal ca să nu aplicăm legea care impunea pentru ultima lună, şi să aplicăm de acum aceste prevederi, să reglementăm lucrurile din mers”, a spus premierul.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro