De ce a fost respinsă de CC numirea lui Marian Sârbu la ASF

Postat la 11 iulie 2014 49 afişări

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) arată, în motivarea deciziei de declarare neconstituţională a numirii lui Marian Sârbu în funcţia de prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, că acesta nu are o experienţă profesională specifică pentru această funcţie.

De ce a fost respinsă de CC numirea lui Marian Sârbu la ASF

 Potrivit CC, în ciuda faptului că Marian Sârbu a fost ordonator principal de credite privind finanţele publice, această experienţa profesională nu se circumscrie condiţiilor prevăzute de lege. Astfel, experienţa sa profesională nu are relevanţă pentru numirea ca membru în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, susţin judecătorii Curţii.

"Marian Sârbu nu are o experienţă profesională specifică în materie de minim nouă ani. Curtea constată că acesta nu întruneşte condiţia prevăzută de articolul 9 alin. (1) lit. a2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.93/2012 pentru numirea în funcţia de prim-vicepreşedinte, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară. Prin urmare, Hotărârea Parlamentului nr.26/2014 este nelegală în ceea ce priveşte această numire", menţionează CC, în motivarea publicată, joi, pe site-ul instituţiei.

Judecătorii Curţii Constituţionale au admis, în 2 iulie, sesizarea legată de numirea lui Marian Sârbu în funcţia de prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), stabilind că aceasta este neconstituţională.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/de-ce-a-fost-respinsa-de-cc-numirea-lui-marian-sarbu-la-asf-12928954
12928954
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.