Directorul Hidroelectrica susţine că nu ştie nimic despre dosarul de insolvenţă

Postat la 18 iunie 2012 38 afişări

Directorul general al Hidroelectrica, Gheorghe Ştefan, a declarat că în prezent nu cunoaşte detalii despre dosarul de insolvenţă depus de Hidroelectrica pe 15 iunie la Tribunalul Bucureşti.

"Nu cunosc detalii despre insolvenţa companiei", a declarat Ştefan pentru Ziarul Financiar.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a emis, luni, un comunicat referitor la publicarea pe site-ul Tribunalului Bucuresti a cererii de intrare in insolventa a Hidroelectrica, în care arată că "hotărârea privind cererea de intrare în insolvenţă a fost luată de Consiliul de Administraţie al societăţii SC Hidroelectrica SA, iar MECMA, în calitate de acţionar, nu interferează în niciun fel în procedurile judiciare în care sunt implicate societăţile comerciale cu capital de stat, pentru a nu influenţa in niciun mod instanţele de judecată".

Hidroelectrica SA a introdus la finele săptămânii trecute o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, iar instanţa a stabilit primul termen de judecată pentru miercuri, 20 iunie.

Gheorghe Ştefan conduce compania de la începutul lunii iunie, când l-a înlocuit în funcţie pe fostul director Dragoş Zachia, aflat la cârma companiei din 2010. Ştefan a ocupat mai multe funcţii de conducere în cadrul companiei de stat Electrica şi a fost directorul societăţii CEZ Servicii, din portofoliul grupului ceh CEZ.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/directorul-hidroelectrica-sustine-ca-nu-stie-nimic-despre-dosarul-de-insolventa-9757516
9757516
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.