Dolarul american, cotat, vineri, la cel mai scăzut nivel de după Crăciun. Euro, în creştere

Autor: Anca Olteanu Postat la 30 decembrie 2016 107 afişări

Dolarul american a atins cea mai scăzută valoare de după Crăciun, ajungând la 4,3033 lei, în timp ce euro a crescut la 4,5411 lei, potrivit datelor anunţate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

Potrivit cursului oficial publicat de BNR, dolarul a pierdut câteva unităţi, în vreme ce moneda unică europeană s-a întărit. Euro este cotat la 4,5411 lei, faţă de 4,5402 lei cât a fost cotat cu o zi în urmă, iar dolarul a ajuns la 4,3033 lei, comparativ cu 4,3356 lei cât valora anterior.

În decembrie, dolarul a atins un maxim istoric, micşorându-şi, astfel, diferenţa faţă de dolar. Marţi, 20 decembrie, dolarul american a fost cotat la 4,3502 lei, în vreme ce moneda unică europeană a atins 4,5194 lei.

În ultima perioadă, moneda americană s-a întărit pe fondul deciziei FED de a mări dobâda de referinţă cu 0,25%, o măsură aşteptată de altfel din cauza dobânzilor foarte scăzute de pe piaţă, dar şi a măsurilor economice anunţate de preşedintele ales al SUA Donald Trump.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
EURO,
DOLAR,
CURS VALUTAR

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.