La hotelul la care am tras în weekend era în plină desfăşurare un târg de cariere. Astfel încât, ca orice CEO narcisist care vrea să ia pulsul pieţei muncii, cu condiţia ca pentru asta să nu trebuiască să coboare din turnul de fildeş, am considerat că este o oportunitate excelenta să iau pulsul pieţei muncii coborând doar câteva etaje.

Frumos organizat, angajatori de top din industrial şi utilităţi, recepţie cu panouri luminoase, informaţii despre orice prin tot felul de coduri QR şi NFC, standuri de efect cu ecrane interactive abundând cu date despre câtă inteligenţă artificială, tehnologizare, automatizare şi robotizare au companiile ofertante, gadgeturi şi multe altele. Glam, ce mai! Se căutau mai ales operatori asamblare şi agenţi colectare creanţe – sîc!

Când am intrat a fost ca în filmele americane cu gangsteri, gangsterul nou îşi face apariţia într-un bar zgomotos, se face linişte brusc, toata lumea tace şi-l măsoară din priviri. CEO-ul narcisist din mine şi-a spus: ”ăştia mă ştiu....”. Nu mă ştiau, au tăcut si m-au măsurat pentru ca eram singurul Ă50 de ani din sala cea mare plină de GenZee. La cele trei standuri la care am mers să cer informaţii despre oferta de muncă prima întrebare, după politeţurile obişnuite, a fost: ”Ce vârsta aveţi?

” Le-am dat o vârsta mai tânără - şi mi s-a replicat: ”Noi suntem în căutare de tineri entuziaşti, doritori să se dezvolte profesional şi gata să lucreze într-o echipa numeroasă şi în creştere”. 

Aşadar, târgul de cariere era no country for old men.  

Am mai stat un pic totuşi, am tras cu urechea. 

Oferta angajatorilor era plină de clişeele cunoscute: ”vă dam un pachet stimulativ”, ”nu aveţi mult de lucru”, ”colectivul este minunat, vă respectă”, ”aveţi posibilitate de dezvoltare personală”, ”nu se lucrează în schimburi”, ”vă asigurăm transportul”, etc. 

Cererea celor interesaţi era clişeul noilor generaţii:  ”putem lucra de acasă?”, ”putem lucra de la distanţă?”, ”putem lucra 3 sau 4 zile pe săptămână?”. 

Nimic nou la târgurile de cariere, camuflajul perfect  pentru furtul de angajaţi – bifezi că ai făcut ceva, când de fapt ştii exact unde să te duci să furi angajaţii. Sub 5% din migraţia de personal vine din târgurile de cariere, pentru restul fac toţi banii vânătorii de capete, platformele de recrutare şi companiile de plasare de forţă de muncă.

Nimic nou în ofertele de angajare, trebuie doar să le ambalezi mai creativ ca să fii sigur că, scuzaţi expresia, candidatul pune botul. Nu cred că vreun candidat, mai ales un GenZee, a făcut un calcul anualizat al veniturilor nete, de curiozitate dacă într-un an de zile va câştiga mai mult acolo unde pleacă. 

Nimic nou în universul angajatorilor, cele două mari forţe opuse sunt la lucru: angajatori care dezvolta cu cheltuieli enorme resursa umană şi angajatori care nu dau nici un ban pe dezvoltare, furând angajaţi calificaţi şi specializaţi pe care îi pun pe o gradaţie superioara şi astfel le pot da salarii mai mari. Iar asta duce la o escaladare a costurilor de operare, fără nici un fel de creştere a productivităţii. Fără valoare adăugată.

Dar sa lăsăm problemele din piaţa muncii. Să ne relaxam cu anecdota pe care, din fericire, nu o cunosc angajaţii, despre directorul de resurse umane căruia, la trecerea în nefiinţa, i se oferă şansa să petreacă o zi în Rai şi una în Iad, pentru a decide singur unde vrea să ajungă în viaţa de apoi. În Rai era ca în Rai, minunat, dar cam plictisitor. În Iad în schimb era absolut fantastic, mic dejun one-on-one cu angajatorul, team-building-uri, seminarii de dezvoltare personală. Fără ezitare cere să meargă în Iad unde, când ajunge, este aruncat în smoală fierbinte şi supus la torturi brutale. Când directorul de resurse umane întreabă plângând: ”De ce m-aţi minţit? Ieri era fantastic, azi este îngrozitor!”, angajatorul îi răspunde: ”Nu te-am minţit. Ieri erai recrutat, astăzi eşti angajat!”

Dragi prieteni angajatori, o primăvară frumoasa şi succes la furtul de angajaţi.