Craciun fericit!

Echipă a Ambasadei României la Londra, asistenţă românilor afectaţi de măsurile din Regatul Unit

Autor: Laura Buciu Postat la 22 decembrie 2020 70 afişări

O echipă a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Londra se află, marţi seara, la Folkestone, zona de intrare în Eurotunnel, pentru a acorda asistenţă consulară cetăţenilor români afectaţi de măsurile adoptate de Regatul Unit şi de unele state europene.

Echipă a Ambasadei României la Londra, asistenţă românilor afectaţi de măsurile din Regatul Unit

Echipa Secţiei Consulare acordă asistenţă după măsurile luate în contextul eforturilor de limitare a răspândirii infecţiei cu noua tulpină a virusului SARS-CoV-2.

De asemenea, echipa consulară distribuie alimente, apă, măşti, mănuşi şi dezinfectant şi va avea discuţii cu autorităţile locale şi cu asociaţiile locale, pentru identificarea de soluţii de cazare sau de defluire.

Totodată, Ambasada României la Londra precizează ca a întreprins demersuri imediat după apariţia blocajelor generate de măsurile menţionate. Astfel, în cursul nopţii trecute, o echipă formată din funcţionari consulari şi voluntari înregistraţi la Ambasada României la Londra s-a deplasat la Maidstone, pentru a acorda sprijin celor aproximativ 350 de cetăţeni români blocaţi în zonă, distribuind apă şi alimente.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români blocaţi în zona Dover, în cursul dimineţii de marţi, reprezentanţi din cadrul misiunii diplomatice s-au deplasat în zona în care staţionează mai mulţi transportatori români, oferindu-le acestora alimente şi apă.

Ambasada României la Londra transmite pe pagina de Faceboof că se află în contact permanent cu autorităţile române şi britanice pentru a sprijini cetăţenii români care au solicitat asistenţă consulară.

La nivelul reprezentanţelor diplomatice şi consulare din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, au fost stabilite linii telefonice dedicate special pentru preluarea apelurilor în acest context:

0044 773 871 6335, 0044 7503882992, 0044 8000 353328 - Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

0044 753 560 4342 - Manchester, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

0044 7951 858 445 - Edinburgh, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

De asemenea, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară şi la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: +44 20 76027328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065, Consulatului General al României la Edinburgh: +44 (0) 131 524 9491; +44 (0) 131 524 9492, Consulatului General al României la Manchester: +44 (0) 161 236 0478; +44 (0) 161 237 5513; +44 (0) 161 236 9687; +44 (0) 161 236 8995 .

Ministerul Afacerilor Externe reiterează apelul către cetăţenii români care intenţionează să călătorească spre România să îşi amâne planurile de deplasare în această perioadă în care circulaţia atât pe cale aeriană, cât şi rutieră este restricţionată prin măsurile adoptate de limitare a răspândirii infecţiei cu COVID-19.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ambasadă,
tulpină,
asistenţă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.