Emma Toma, head of office division, AFI Europe România: „Construieşte relaţii pe termen lung”

Postat la 21 august 2020 173 afişări

„Dacă ar fi să aleg o deviză după care m-am călăuzit tot timpul, care mi-a adus succesul şi pe care aş recomanda-o tuturor tinerelor aflate la început de drum, aceea ar fi: construieşte relaţii pe termen lung.”

Emma Toma, head of office division, AFI Europe România: „Construieşte relaţii pe termen lung”

O mare provocare recentă pentru Emma Toma a fost închirierea în mai puţin de un an a primei faze a proiectului de birouri AFI Tech Park, construit într-o zonă nouă pentru dezvoltările de birouri. „Marea mea realizare profesională a reprezentat-o succesul proiectelor de care m-am ocupat până acum: AFI Park 1-5, AFI Tech Park şi AFI Park Braşov”, spune ea. Pentru anul în curs, principalul său obiectiv este gestionarea părţii de închiriere a aproximativ 330.000 mp GLA (suprafaţa disponibilă spre închiriere - n.red.) de spaţii de birouri din zonele Centru-Nord şi Centru-Vest din Bucureşti, precum şi în alte două oraşe importante din ţară: Timişoara şi Braşov. „Este un portofoliu impresionant atât prin amploarea lui, cât şi prin competitivitate, iar pentru mine este o provocare extrem de interesantă să transform acest portofoliu în proiecte de succes, cu chiriaşi mulţumiţi.”

Deşi segmentul spaţiilor de birouri este preponderent reprezentat de bărbaţi, Emma Toma consideră, bazându-se şi pe experienţa personală, că, atunci când eşti profesionist şi te impui prin seriozitate şi construieşti relaţii de lungă durată, succesul este garantat, indiferent dacă eşti bărbat sau femeie. Despre echilibrul între viaţa personală şi profesională ea spune că, în cazul său, proporţia între timpul petrecut la birou şi viaţa personală este relativ dezechilibrată, „dar este o alegere personală, iubesc ceea ce fac şi nu cred că mi s-ar fi potrivit un alt parcurs în viaţă. Nu cred că ai cum să fii dedicat 100% vieţii personale şi, în aceeaşi măsură, profesiei, dintr-un motiv simplu: timpul”.

Profilul Emmei Toma a apărut în anuarul 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.