Evoluţia cadrului fiscal, provocarea economică a oamenilor de afaceri în 2016 şi 2017

Autor: Anca Olteanu Postat la 14 ianuarie 2017 229 afişări

Evoluţia cadrului fiscal este una dintre provocările anului 2017, 37% din managerii intervievaţi în sondajul de opinie realizat de KeysFin au menţionat posibile măsuri fiscale, în timp ce anul trecut aceasta era principala provocare economică, considerată de 57% din oamenii de afaceri.

Peste 60% din managerii incluşi în studiul KeysFin consideră că temperarea creşterii consumului este principala provocare pentru 2017, în timp ce 43% s-au referit la incertitudinile legate de evoluţia economică mondială, 37% au menţionat posibilele măsuri fiscale, iar 24% au indicat o potenţială creştere a inflaţiei. Investitorii au mai precizat, printre altele, evoluţia principalelor valute şi blocajul financiar persistent.

„Temperarea consumului trebuie pusă în legătură directă cu stimulii fiscali. În 2016, cota generală a TVA a fost redusă de la 24% la 20%, iar cea la alimente coborâse deja la 9% din 2015. Măsurile s-au regăsit în consum, care a accelerat puternic. Scăderea cu încă un punct procentual a cotei-standard de TVA de la 1 ianuarie 2017, creşterea salariului minim şi reducerile de taxe şi impozite promise de noul Guvern, însă, nu vor mai influenţa la fel de mult consumul”, spun analiştii de la KeysFin.

Potrivit oamenilor de afaceri intervievaţi în sondaj, este greu de crezut că apetitul pentru consum al românilor va mai atinge nivelul record de anul trecut, mai ales că aşteptările inflaţioniste sunt semnificative.

„Creşterea salariului minim de la 1 februarie va pune presiune pe companii şi nu este exclus ca debuşeul să fie regăsit într-o creştere generală a preţurilor. Presiunile inflaţioniste vor fi accentuate şi de posibila creştere a importurilor, pe fondul ofertei limitate de pe plan intern”, spun cei de la KeysFin. Potrivit analiştilor, rata inflaţiei în 2017 ar urma atingă nivelul de 2%-2,1%.

Economia României va continua să crească şi în 2017, însă mai puţin decât a făcut-o anul trecut, pe fondul temperării consumului intern şi al riscurilor externe, relevă datele sondajui de opinie. Barometrul privind aşteptările economice arată un optimism moderat pentru 2017, condiţionat de provocările de ordin fiscal-bugetar şi de evoluţia economică mondială.

După ce, în anul 2016, consumul a fost principalul motor al creşterii economice de peste 4,1%, evoluţia economică din 2017 este privită tot în registru pozitiv, însă rezervat, de majoritatea investitorilor.

Chiar dacă măsurile de relaxare fiscală, de la reducerea TVA la 19% la eliminarea mai multor taxe şi impozite, alături de creşterea salariului minim pe economie de la 1 februarie 2017 ar trebui, teoretic, să stimuleze suplimentar consumul, cei mai mulţi oameni de afaceri sunt destul de circumspecţi privind continuarea ritmului accelerat de creştere economică, relevă datele sondajului.

Per ansamblu, 53% din managerii chestionaţi de KeysFin estimează o creştere a PIB-ului între 4-4,1%, 28% din ei văd o evoluţie între 4,2% şi 5%, în timp ce 13% cred că PIB-ul va creşte cu mai puţin de 4%, iar 6% din cei chestionaţi au evitat să răspundă, considerând că, în prezent, sunt prea multe necunoscute pentru a descifra evoluţia economiei din 2017.

Temperarea creşterii economice a fost semnalată, de altfel, de ultimele date publicate de Institutul Naţional de Statistică. În trimestrul al treilea, avansul economic s-a temperat la 4,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, după ce, în trimestrul anterior, PIB-ul crescuse la nivel anual cu 6%.

Potrivit sondajului realizat de KeysFin, cei mai mulţi investitori (76%) estimează că moneda naţională va rămâne predictibilă în 2017. Euro va fi cotat între 4,45 şi 4,55 lei, cu mici fluctuaţii în primăvară şi în toamnă. Peste 20% din manageri văd moneda naţională peste pragul de 4,6 lei/euro, în timp ce restul au evitat să comenteze.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CREŞTERE ECONOMICĂ,
KEYSFIN,
CADRU FISCAL

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.