♦ Ziarul Financiar a scris recent că România este o piaţă de consum şi nu o destinaţie de producţie pentru giganţii străini, care au însă fabrici în statele din proximitate.

Există supracapacitate de produc­ţie de alimente în Uniunea Europea­nă, iar România nu s-a mişcat la timp pentru a atrage investiţii în procesare, care au mers astfel în proximitate, în Ungaria, Cehia sau Polonia, afirmă an­treprenorul Ionuţ Tomescu, admi­nistratorul unei afaceri de familie de tip băcănie. Aceasta este, în opinia sa, o posibilă explicaţie pentru deficitul co­mercial tot mai mare pe zona de ali­mente, deficit care a depăşit deja 6 mld. euro (fără animale vii şi cereale).

Omul de afaceri a identificat o se­rie de elemente care au dus la această situaţie, iar afirmaţiile sale vin în con­textul în care Ziarul Financiar a scris recent că România es­te o piaţă de consum şi nu o destinaţie de pro­ducţie pentru gi­ganţii străini, care au însă fabrici în sta­tele din proximitate.

„Eu cred că producţia actuală de alimente procesate de la nivelul Uniu­nii Europene, plus importurile din Turcia şi din ţările din nordul Africii, precum Maroc şi Egipt, pur şi simplu acoperă nevoile de consum ale euro­pe­nilor. Noi, în România, nu ne-am mişcat la timp, aveam probabil pro­ble­me mai mari la nivel de industrie în ansamblul său, asta în anii 2000, aşa că nu am avut ca ţară o strategie să in­vestim în agrobusiness. Ne-am mul­ţumit să subvenţionăm ceva ineficient oricum.“

Ce e de făcut?

Ionuţ Tomescu adaugă că intrarea marilor lanţuri de comerţ alimentar în România, e vorba de lanţurile internaţionale de hipermarketuri şi supermarketuri, s-a făcut bazându-se deja pe o logistică existentă, mai exact pe fabrici care funcţionau în Europa Centrală şi de Vest. Cea mai prolifică perioadă pentru piaţa locală din punct de vedere al jucătorilor internaţionali de retail a fost 1999-2006, când multiple reţele au deschis magazine în România.

„Astfel, nu cred că vom putea construi o industrie locală de procesare de alimente, chiar şi cu fonduri europene, pentru că există deja o supracapacitate de producţie la nivelul UE. Sigur că lanţurile de supermarketuri, făcând afaceri, ar putea să cumpere de la fabrici locale, dacă acestea s-ar construi.“

Însă, aceste unităţi de producţie ar trebui să vândă la preţuri mai bune decât cele ale competitorilor. „Asta ar putea însemna preţuri de dumping şi ar putea avea un alt impact ulterior. Aici ar putea interveni statul care să subvenţioneze masiv sectorul.“

O scurtă istorie

În opinia lui, problemele datează din primii ani de capitalism, când mulţi români s-au dus înspre ferme şi agricultură de subzistenţă, cu o eficienţă extrem de scăzută. Asta şi din lipsă de încredere faţă de bănci şi faţă de stat. „Statul a părut că mereu a încurajat subvenţiile pentru aceeaşi agricultură de subzistenţă.“

Chiar şi odată cu aderarea la UE, eveniment ce a dat ocazia României să acceseze fonduri europene, nu s-au văzut schimbări considerabile.

„În 2007 era deja timpul pierdut, alţii (ungurii, cehii, polonezii) luaseră fonduri multe inclusiv pentru procesare de alimente. Noi începusem să comasăm terenuri pentru mari cultivatori de cereale. Acestea reprezintă însă o materie primă, cu valoare adaugată mică. Plus că tot străinii cumpărau. Ai noştri nu prea se asociau.“

Antreprenorul adaugă că în acest context, astăzi, când multe alimente procesate vin din import, ele sunt pline de conservanţi şi chimicale, dat fiind că au nevoie de un termen de valabilitate mai lung şi de o rezistenţă mai mare la schimbări repetate de condiţii de depozitare.

Ce e de făcut?

Dincolo de investiţiile în sine, e nevoie şi de consumatori dispuşi să cumpere produsele, iar Ionuţ Tomescu e de părere că şi aici există unele particularităţi ale pieţei locale.

„Comerţul de proximitate (al marilor reţele – n.red.) a crescut foarte mult ca număr de unităţi, dar practic găseşti cam aceleaşi feluri de produse, procesate industrial, peste tot. Iar aceste tipuri de alimente au schimbat preferinţele consumatorilor.“ Astfel, nu toţi mai apreciază un lapte obţinut în urmă cu o zi, un lapte care trebuie fiert acasă ori o pâine produsă în mod artizanal.

„Nu poţi face educaţie la nivel general pentru a întoarce consumatorii înspre produsele locale pentru că avem în continuare mulţi producători mici, neautorizaţi. Nu e moral şi echitabil să încurajăm alimentele făcute în casă în condiţii incerte în detrimentul unui flux de producţie complet controlat. Plus că, preţurile acestor mici producători sunt uneori chiar mai mari.“

În acest context, ce e de făcut? El crede că statul poate finanţa aceşti mici producători în condiţii avantajoase, pentru ca ei să rămână pe piaţă, să se dezvolte şi să aibă un flux de fabricaţie bine pus la punct.

E important şi ca România să susţină investiţiile pe verticală, mai exact industria de echipamente şi accesorii pentru sectorul alimentar, dat fiind că astăzi aceste produse sunt aduse din Italia, Germania sau China.

„Statul ar trebui, de asemenea, să creze o nouă legislatie pe partea de autorizări DSP, DSV, cu diferenţe între producătorii artizanali, între cei mici şi cei medii. Asta la un loc cu crearea şi a unei noi generaţii de inspectori, care să acopere mai bine teritoriul şi să facă, la nivel instituţional, informări dese, de interes public, pe partea de alimentaţie.“

Dacă ştii să ceri bani, îi primeşti

Chiar şi aşa, în magazinele reţelelor străine, nu putem visa la mai mult de un colţ cu produse locale, crede Ionuţ Tomescu. Totuşi, marii retaileri spun că 80-90% din alimentele din magazinele lor sunt produse româneşti.

Aceste reţele internaţionale s-au extins puternic în ultimele decenii, ajungând la circa 4.500 de unităţi. În acelaşi timp, numărul de magazine tradiţionale a scăzut de la 150.000 la 55.000, iar asta în mai puţin de trei decenii. Totuşi, în ultimii ani, în România, se dezvoltă o serie de reţele locale şi multiple businessuri de tip băcănie. Un astfel de business este şi cel condus de Ionuţ Tomescu.

„Noi lucrăm cu mici producători români de alimente în general procesate (de la zacuşti şi gemuri ori sosuri la brânzeturi, mezeluri, dulciuri şi chiar alcool). Totuşi, remarcăm o scădere a pieţei, mai ales post pandemie. Unii producători s-au retras din business, fie din probleme personale, fie din raţiuni ce ţin de fiscalitate ori finanţare.“

Pe zona de finanţare e însă importantă şi mentalitatea antreprenorilor.

„Noi, pe businessul nostru, am avut finanţare bună, prin intermediul unui IFN pentru IMM-uri, însă asta pe bază de business case. Asta ne-a permis să ne extindem. Dacă ştii să ceri bani, îi primeşti. Dar am făcut eforturi să avem un business bancabil.“Mulţi mici antreprenori par să fie împotriva băncilor sau a companiilor de leasing şi preferă să vină cu fonduri proprii, adaugă el. „Dar finanţarea bancară te poate face mai responsabil cu banii şi mai orientat către profit şi către creştere.â“, conchide Ionuţ Tomescu.