Foşti oficiali americani vor vizita Taiwanul pentru discuţii cu noii lideri de la Taipei
Doi foşti înalţi oficiali americani vor sosi duminică în Taiwan pentru discuţii post-electorale cu noii lideri de la Taipei. Ei vor sublinia „interesul de lungă durată” al guvernului SUA pentru pacea în Strâmtoarea Taiwan, potrivit Reuters. Vizita nu este văzută cu ochi buni de chinezi.
Lai Ching-te, de la Partidul Democrat Progresist (DPP) din Taiwan, a câştigat alegerile prezidenţiale de sâmbătă. El este un puternic susţinător al autonomiei Taiwanului faţă de China şi va prelua mandatul pe 20 mai. China care susţine că Taiwan este teritoriul său, l-a numit în mod repetat pe Lai un separatist periculos. De altfel, în ultimii ani China şi-a intensificat presiunea militară şi politică împotriva Taiwanului.
De aceea, administraţia Biden se teme că alegerile, tranziţia şi noua administraţie vor escalada conflictul cu Beijingul.
Institutul American din Taiwan (AIT), care se ocupă de relaţiile diplomatice în absenţa legăturilor oficiale, a declarat că fostul consilier pentru securitate naţională Stephen Hadley şi fostul secretar de stat adjunct James Steinberg vor vizita insula.
„Aşa cum am procedat anterior în urma alegerilor prezidenţiale din Taiwan, guvernul SUA le-a cerut foştilor oficiali înalţi să călătorească în calitate privată în Taiwan”, a spus AIT.
Surse americane au explicat pentru Reuters că vizita reprezintă o rutină. Americanii sunt principalii susţinători ai Taiwanului. Totuşi, părţile nu au legături oficiale, stabilite prin ambasade şi consulate. În plus, preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă, după alegerile taiwaneze, că Statele Unite ale Americii nu sprijină independenţa Taiwanului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro