Grecia vrea să recruteze inspectori de ocazie, inclusiv turişti, pentru a stopa evaziunea fiscală
Guvernul de la Atena intenţionează să angajeze "inspectori amatori", inclusiv studenţi şi turişti, pentru a reduce evaziunea fiscală, se arată într-o scrisoare trimisă la Bruxelles de Grecia şi al cărei conţinut a fost făcut public de presa internaţională, relatează AP şi AFP.
Documentul, care include o listă de şapte măsuri principale pe care Grecia intenţionează să le aplice pentru a se conforma cu cerinţele creditorilor privind relansarea economică şi reformarea sistemului fiscal, arată că inspectorii amatori vor lucra "sub acoperire" şi vor fi angajaţi ocazional şi strict pe termen scurt, de cel mult două luni, fără ca apoi să mai poată fi reangajaţi în acelaşi scop.
Inspectorii de circumstanţă vor fi dotaţi cu echipamente de înregistrare video-audio pentru a depista comercianţii care încalcă legislaţia în domeniul taxelor, înregistrările făcute de aceştia fiind ulterior folosite de către agenţii Fiscului pentru a aplica sancţiuni.
"Doar vestea că mii de «privitori ocazionali» sunt prezenţi peste tot va fi de ajuns să modifice rapid atitudinea oamenilor, transmiţând un sentiment de justiţie în rândul societăţii şi generând o nouă cultură de conformism în privinţa plăţii taxelor", se arată în scrisoarea semnată de ministrul grec de Finanţe, Yanis Varoufakis.
Potrivit lui Varoufakis, "cultura evitării taxelor este adânc implementată în rândul societăţii elene", iar autorităţile fiscale sunt depăşite numeric de multiplele cazuri de evaziune fiscală.
Guvernul de la Atena nu a confirmat şi nici nu a negat conţinutul scrisorii.
Pe lângă obiecţiile de natură juridică care ar rezulta în urma introducerii noii măsuri, în contextul în care Grecia are legi stricte legate de acceptarea în instanţă a dovezilor obţinute pe baza înregistrărilor, experimentul propus de Varoufakis se va confrunta şi cu o puternică opoziţie a populaţiei în privinţa "turnătorilor".
"Dacă autorităţile se aşteapă să combată evaziunea fiscală în acest fel, atunci înseamnă că guvernul nu este doar periculos, având în vedere că nu pricepe ramnificaţiile legale ale măsurii şi nici eficacitatea acesteia, dar este şi ridicol şi expune întreaga ţară dispreţului", a declarat un purtător de cuvânt al partidului Noua Democraţie, formaţiune care a trecut în Opoziţie în ianuarie, după acensiunea la putere a partidului de stânga Syriza.
În afara intenţiei de a angaja inspectori amatori pentru a combate evaziunea fiscală, autorităţile elene propun o serie de măsuri inovatoare pentru a reduce birocraţia şi pentru a digitaliza datele prelucrate de instituţiile de stat, precum şi pentru a majora veniturile oţinute din taxele pe jocurile de noroc.
Preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a răspuns "în mod pozitiv" la propunerile Greciei, a declarat un reprezentant al guvernului grec, citat de AFP.
De asemenea, Varoufakis a spus sâmbătă că este optimist cu privire la noua rundă de discuţii dintre miniştrii Finanţelor din zona euro, care va avea loc luni la Bruxelles.
Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat în februarie extinderea cu patru luni a programului de salvare a Greciei, după ce guvernul de la Atena s-a angajat să îmbunătăţească colectarea taxelor, să consolideze fondurile de pensii şi să continue privatizările.
Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană şi-au exprimat sprijinul pentru angajamentele asumate de guvernul elen, dar au subliniat că Grecia nu va putea accesa noi fonduri prin programul actual dacă nu prezintă măsuri concrete pentru redresarea economiei.
Grecia a plătit vineri FMI o datorie de 310 milioane de euro, reprezentând prima parte a unei tranşe de 1,5 miliarde de euro care ajunge la scadenţă peste două săptămâni.
Statul elen trebuie să plătească în martie împrumuri scadente în valoare totală de 6 miliarde de euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro