Grupul TeraPlast planifică implementarea a trei proiecte de investiţii cu ajutor de stat

Autor: Andra Stroe Postat la 10 septembrie 2018 70 afişări

Grupul TeraPlast, unul dintre cei mai importanţi producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi totodată cel mai mare procesator de PVC din România, va depune trei proiecte de investiţii, în valoare totală de 15 milioane de euro, în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

Grupul TeraPlast planifică implementarea a trei proiecte de investiţii cu ajutor de stat

„Considerăm că această schemă de ajutor de stat se pliază mai bine pe dimensiunea companiilor din Grupul TeraPlast. Dorim, de asemenea, să vedem cum se transformă în realitate declaraţiile făcute în spaţiul public de autorităţi, cum că această schemă vizează sprijinirea companiilor româneşti, pentru că până acum au beneficiat de ajutoare de stat cu precădere firmele străine”, a declarat Dorel Goia, preşedintele consiliului de administraţie al grupului TeraPlast.

Compania şi-a propus o investiţie de 6,2 milioane de euro din care 3,1 milioane de euro ar fi ajutorul de stat pentru investiţia în echipamente pentru divizia de mase plastice a grupului. În cadrul acestui proiect, compania va veni cu noi inovaţii pe piaţa granulelor din PVC: TeraPlast va fi primul producător din România de granule fără halogen, rezistente la foc, folosite pentru izolarea cablurilor electrice.

Din poziţia de lider pe piaţa canalizărilor exterioare, TeraPlast are în vedere extinderea capacităţii de producţie de sisteme de canalizare interioară din polipropilenă, care sunt o alternativă superioară calitativ pentru sistemele din PVC. Tendinţa din ultima perioadă a fost de creştere a cererii pentru produsele din gama superioară. Deşeurile de polipropilenă rezultate din procesul tehnologic vor fi reciclate şi reprocesate, TeraPlast rămânând constant în obiectivul de a furniza soluţii eficiente pentru oameni şi mediu.

Depaco va deschide o unitate de producţie într-o nouă locaţie, de 38 mii mp în Băicoi (jud. Prahova). Fabrica şi liniile noi de producţie vor asigura fluxuri optime de logistică şi depozitare şi o capacitate de producţie anuală de peste 10 milioane de metri pătraţi de ţiglă. Depaco va construi, într-o primă fază, 10.000 de mp. Bugetul pentru construcţie şi creşterea capacităţii de producţie este de 5,2 milioane de euro, din care 1,9 milioane euro ar urma să fie finanţaţi din ajutor de stat.

TeraGlass va aplica pentru ajutor de stat cu un proiect de investiţii de 3,5 milioane de euro. Obiectivul proiectului este un flux nou de producţie de ferestre şi uşi termopan, complet automatizat, care va contribui, deopotrivă, la creşterea capacităţii de producţie şi a productivităţii muncii. Această investiţie vine ca urmare a creşterii cererii pentru produse TeraGlass.

Valoarea cumulată a ajutorului de stat nu depăşeşte 6,8 milioane de euro, suma cu care societăţile beneficiare se angajează să contribuie la bugetul de stat prin taxe şi contribuţii salariale suplimentare până în 2024.

Schema prin care Grupul TeraPlast a solicitat ajutor de stat are ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie şi dezvoltare regională. În contextul aprobării finanţării, toate cele 3 proiecte vor fi demarate imediat.

Grupul TeraPlast a mai depus în 2017 un proiect în valoare de 13 milioane de euro, fiind prima societate românească ce a solicitat un astfel de sprijin din partea statului. Pentru această investiţie, contribuţia statului ar fi fost de 6,5 milioane de euro, însă proiectul nu a primit aprobare, astfel încât compania a finanţat prima etapă a proiectului – în valoare de 3,5 milioane de euro - din surse proprii.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.