Guvernul alocă, din fondul de rezervă, bani pentru furnizarea căldurii în mai multe localităţi

Autor: Elena Crangasu Postat la 11 octombrie 2019 44 afişări

Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul alocă, vineri, din fondurile de rezervă bugetară, sume de bani pentru furnizarea căldurii în mai multe localităţi. Premierul a precizat că vor fi alocate şi fondurile necesare funcţionării spitalului din Săcele.

„În şedinţa de Guvern de astăzi vom aproba alocarea din fonduri de rezervă bugetară, a sumelor necesare pentru furnizarea agentului termic, în localităţile: Bran, Focşani, Tulcea, Gheorgheni, Motru şi Drobeta-Turnu Severin. Sunt comunităţi locale care se confruntă cu o situaţie financiară dificilă şi nu putem lăsa oamenii fără căldură, în prag de iarnă. De altfel, alocăm fondurile necesare pentru funcţionarea spitalului din Săcele, precum şi ajutoarele financiare pentru familiile victimelor tragicului accident produc în Ialomiţa”,a declarat Viorica Dăncilă, vineri, în cadrul şedinţei de Guvern.

Liderul PSD a mai vorbit şi de „suma de 1,4 miliarde de euro, ce urmează a fi plătită fermierilor, sub formă de avans, până la finalul lunii noiembrie”.

„Sper ca acest lucru să se şi întâmple”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Aceasta a precizat că măsurile benefice implementate de PSD trebuie subliniate, pentru ca cetăţenii să aibă aceleaşi aşteptări şi de la următorul Guvern.

„Exemplele sunt multe, şi vă rog, dragi colegi, să prezentaţi public măsurile bune pe care le-am luat. Românii trebuie să ştie că au dreptul să ceară următorului Guvern continuarea acestor măsuri. Vom asigura buna funcţionare şi administrare a ţării, până la instalarea următorului Guvern şi vom lua toate măsurile necesare pentru a sprijini oamenii, aşa cum am făcut şi până acum. Nu putem lăsa oamenii fără ajutor în prag de iarnă, nu putem lăsa comunităţile locale fără finanţarea necesară pentru continuarea proiectelor începute. Aşa cum ne-am angajat, vom face totul pentru oameni şi ne vom opune ferm tuturor celor care afectează dezvoltarea României şi drepturile românilor”,a conchis Dăncilă.

Anterior, Viorica Dăncilă a declarat, la România Tv, că proiecţia bugetară va fi afişată, săptămâna viitoare, pe site-ul Ministerului de Finanţe.

„Noi aveam bani şi pentru creşterea pensiilor, aveam bani pentru tot. O să afişăm pe site-ul Ministerului Finanţelor, săptămâna viitoare, proiecţia bugetară”, a conchis Dăncilă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
DĂNCILĂ,
GUVERN,
FONDURI

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.