Haos în sistemul de Sănătate. Guvernul „cârpeşte” bugetul Sănătăţii şi alocă noi bani până la final de an însă incertitudinea pentru 2024 rămâne

Autor: Georgiana Mihalache Postat la 23 noiembrie 2023 73 afişări

Lipsa banilor din sistemul de Sănătate a dus la o situaţie fără precedent în spitale, unde pa­cienţii sunt puşi să plătească in­clusiv materiale sanitare pentru operaţii. Există probleme la achiziţia de medicamente, iar tratamente cum ar fi imuno­terapia sunt amânate pentru că sunt prea scumpe.

Haos în sistemul de Sănătate. Guvernul „cârpeşte” bugetul Sănătăţii şi alocă noi bani până la final de an însă incertitudinea pentru 2024 rămâne

Guvernul a mai „cârpit” bugetul Sănătăţii cu încă 3,5 mld. lei, în situaţie de criză majoră „Este o situaţie fără precedent, este haos”, spun reprezentanţii pacienţilor „Nu e bine”, „nu ştim ce va fi din ianuarie” – declară şi managerii.

Lipsa banilor din sistemul de Sănătate a dus la o situaţie fără precedent în spitale, unde pa­cienţii sunt puşi să plătească in­clusiv materiale sanitare pentru operaţii. Există probleme la achiziţia de medicamente, iar tratamente cum ar fi imuno­terapia sunt amânate pentru că sunt prea scumpe. CNAS nu a primit nici jumă­tate din suma cerută pentru a stabiliza ba­lanţa, iar managerii nu au un plan de acţiune.

„Am reuşit să dăm salariile, să vedem ce urmează. Nu e bine, dar nu am noutăţi faţă de situaţia de până acum”, a răspuns scurt dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta.

Recent, guvernul, prin Ministerul de Finanţe, a dat mai multe ordonanţe de ur­gen­ţă prin care urmăreşte plafonarea chel­tu­ie­lilor bugetare din 2023, cu scopul să se în­ca­dreze în ţinta de deficit bugetar. Măsurile au fost criticate atât de mediul de afaceri, cât şi de bugetari, spitalele fiind printre instituţiile afectate, pentru că nu mai primesc fi­nanţare pentru investiţii din partea auto­rită­ţilor locale. Măsura blocării chel­tuielilor de la buget pentru a se încadra în deficitul bu­getar opreşte astfel şi investiţiile europene. Mai mult, 2023 este finalul de exerciţiu financiar multianual 2014-2020, astfel că banii europeni necheltuiţi în aceşti 10 ani se vor pierde definitiv.

„Situaţia este complexă. Nu putem identifica problemele pentru că noi ne bazăm pe ce am acumulat până acum. Deocamdată s-au plătit salariile. În momentul acesta, nici noi nu am avea bani pentru medicamente, dar le avem deja. Acum, nu ştiu exact ce va fi peste o lună. Este greu să facem o previziune asupra a ce va urma. Pe noi ne încurcă mai mult legea cu restucturarea serviciilor, cea care lasă pe termen lung urmări. Am înţeles că ordonanţa a fost dată până la 1 ianuarie 2024, să nu se adâncească deficitul bugetar şi fiecare să consume ce a acumulat”, a spus şi Alexandru Ulici, managerul Spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală.


„Pacienţii sunt puşi să-şi plătească multe din­tre materialele sanitare în intervenţiile chi­rurgicale, inclusiv ac şi aţă. Problema ma­joră a pornit de la bani. Toata lumea vrea bani, dar nu se măsoară eficienţa serviciilor. Sunt amânaţi pacienţi cu cancer. Se anunţă luni şi mai grele, la medicii de familie nu sunt plă­­tite salariile”


Emanuel Ungureanu, deputat USR şi una dintre cele mai prezente voci în sistemul sanitar, a explicat că furnizorii de materiale ai spitalelor sunt neplătiţi de patru luni în unele situaţii, iar problemele încep să apară inclusiv la achiziţiile de biocide, substanţele care dezinfectează suprafeţele. Acest lucru vine deja pe un fond în care spitalele se luptă cu infecţiile nosocomiale.

„Pacienţii sunt puşi să-şi plătească multe din­tre materialele sanitare în intervenţiile chi­rurgicale, inclusiv ac şi aţă. Problema ma­joră a pornit de la bani. Toata lumea vrea bani, dar nu se măsoară eficienţa serviciilor. Sunt amânaţi pacienţi cu cancer. Se anunţă luni şi mai grele, la medicii de familie nu sunt plă­­tite salariile”, a spus Ungureanu.

Şi din partea pacienţilor sunt plângeri, mai ales că bolnavii de cancer, de exemplu, nu primesc la timp tratamente.

„Este un val de neajunsuri. Nu sunt bani, Mi­nistrul Sănătătii nu ia atitudine. Este un ha­os total, este o situaţie fără pre­ce­dent. Lip­sesc iniţierile în tratamente sal­va­toa­re de vieţi, care sunt scumpe. Nu se mai fac iniţieri in imunoterapie. Programul na­ţional de on­co­­logie e obligaţia Ministe­rului Sănătăţii, Ca­­­sa e ordonator de credite. Minis­terul Să­nă­­tăţii ne-a pasat catre Minis­terul de Fi­nan­ţe. Tu, ca ministru (Ministrul Sănă­tăţii – n.red.), nu ceri dreptul să funcţio­neze sis­temul?”, a spus şi Cezar Irimia, pre­şedintele Fe­­deraţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Criza îi face pe politicieni să scoată bani pentru sănătate

Guvernul, prin vocea premierului Marcel Ciolacu, a anunţat o suplimentare a bugetului Sănătăţii cu încă 3,5 mld. lei pentru medicamente şi materiale şi

200 mil. lei pentru spitale. Acest lucru ar rezolva, susţine Ciolacu, problema din Sănătate până la final de an, în contextul în care situaţia a ajuns să fie una critică în prezent. Premierul a anunţat în şedinţa de guvern noi bani pentru sistemul medical, însă până vor ajunge la unităţile spitaliceşti, acestea se descurcă pe baza stocurilor deja realizate. Nu este clar însă ce se va întâmpla la început de 2024, când nevoile de finanţare vor fi la fel de mari.

„Astăzi ne asigurăm că sistemul de sănătate publică are finanţare asigurată până la sfârşitul anului. Alocăm 3,5 mld. lei pentru medicamente şi materiale sanitare, plus 200 mil. lei săptămâna aceasta pentru cheltuieli ale spitalelor. Săptămâna viitoare ministrul de finanţe va veni cu diferenţa pentru luna noiembrie de 196 mil. lei”, a spus Marcel Ciolacu.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.