„Vestea proastă este că nu poţi să ai 19 ani le nesfârşit. Vestea bună este că poţi să trăieşti la nesfârşit în acelaşi tip de locuinţă ca atunci când aveai 19 ani”, descriu jurnaliştii de la Financial Times termenul de „coliving” într-un articol publicat recent. Într-adevăr, sindromul Peter Pan, care se referă la adulţii care se comportă ca adolescenţii sau copiii, pare să se suprapună perfect pe conceptul de coliving, în care adulţii par să trăiască o adolescenţă perpetuă, ca la căminele studenţeşti. 

În timp ce conceptul de shared economy şi al locuinţelor private închiriate pe durate scurte turiştilor prin Airbnb nu mai este de mult o noutate, conceptul de coliving îşi face loc în viaţa adulţilor moderni (în special a celor mai tineri dintre ei).

Mişcarea se referă la extinderea modelului de chirie folosit în general de studenţi, care stau de obicei mai mulţi într-un apartament, la un nou tip de dezvoltare imobiliară. Start-up-urile active pe această nişă dezvoltă proprietăţi pe care le transformă în spaţii de coabitare, care ţintesc, în general, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Aceste spaţii includ atât zone individuale, private, destinate fiecărui chiriaş (în general garsoniere, cu suprafeţe variate), cât şi zone comune tuturor chiriaşilor: bucătăria, sufrageria, zonele de dining – toate folosite de persoanele care stau într-un astfel de spaţiu.

Din ce în ce mai mulţi locuitori ai marilor oraşe îmbrăţişează conceptele spaţiilor de acest tip. Jurnaliştii din presa internaţională vorbesc chiar de mai multe niveluri ale acestei nişe din real estate: spre exemplu, spaţiile de coliving 1.0 îi au drept clienţi ţintă pe absolvenţii de universităţi care se mută în spaţii individuale de dimensiuni reduse, dar care le oferă accesul la spaţii comune vaste. Acest tip de proiecte funcţionează bine şi pentru angajaţii în regim remote care caută soluţii de cazare pe termen scurt.

Acum piaţa aduce o nouă propunere de coliving, 2.0, care ţinteşte persoanele cu vârste mai mari, care îşi doresc atât apartenenţa la o comunitate, cât şi mai mult spaţiu. Îşi preţuiesc intimitatea, le pasă de ceea ce împărtăşesc şi de cine sunt înconjuraţi. Jurnaliştii din presa internaţională scriu că acest trend ar putea aduce următoarea revoluţie în imobiliare.

Conceptul este baza unor iniţiative precum cel al start-up-ului britanic The Collective, care este descris drept furnizorul unei noi modalităţi de a trăi în oraşe. The Collective deţine în prezent trei astfel de proiecte – două în Londra (Canary Wharf, Old Oak) şi unul în Long Island, New York (Paper Factory).

Collective Old Oak, din Londra, este cel mai mare spaţiu de coliving din lume. Preţul pentru o garsonieră de 12 metri pătraţi aici porneşte de la 1.300 de dolari pe lună. Spre comparaţie, dimensiunea medie a unei garsoniere în Anglia este de 31,94 de metri pătraţi. Proiectul include însă o sală de sport, un bar, un restaurant, o sală de cinema, terasă pe acoperiş, spa şi un lounge comun. Un tânăr de 29 de ani care locuieşte acolo mărturiseşte jurnaliştilor de la refinery29.com: „Pe hârtie pare destul de scump, dar valoarea constă în toate facilităţile suplimentare pe care le găseşti aici”. Principalul dezavantaj este lipsa spaţiului. 

Un alt avantaj al proprietăţilor de acest tip este lipsa bătăilor de cap legate de facturi şi de furnizorii de servicii: facturile sunt incluse în preţul chiriei, iar chiriaşii nu mai trebuie să aştepte săptămâni întregi până la instalarea Wi-Fi-ului, de pildă. Totodată, mobila este oferită de proprietarul proiectului, iar curăţenia de două ori pe săptămână şi chiar şi schimbarea aşternuturilor fac parte din ofertă. În Londra există însă şi proiecte de coliving care includ spaţii mai generoase de locuit: spre exemplu Tipi, unde chiriaşii pot sta într-un apartament nemobilat de 50 de metri pătraţi în schimbul unei chirii de 1.895 de dolari lunar. La fel ca alte proiecte similare, Tipi oferă programe de evenimente comune precum cinele sau serile de concursuri cu întrebări. 

Antil Kehra, fondatorul şi CEO-ul Node, este un pionier al conceptului de coliving 2.0. Potrivit unui interviu acordat de acesta publicaţiei internaţionale Forbes, Node este o companie globală de spaţii de coliving care creează astfel de proiecte, în jurul cărora sunt construite comunităţi în capitale creative din toată lumea. Potrivit presei internaţionale, compania înfiinţată în 2016 operează astfel de proiecte în Statele Unite, Irlanda şi Regatul Unit şi are planuri de expansiune la nivel global, fiind liderul pieţei de profil. În iunie, compania a anunţat un nou proiect rezidenţial în Kitchener, Ontario (Canada), pe care urmează să îl livreze în toamna acestui an.

Designul interior al apartamentelor din cadrul proiectelor Node este creat astfel încât să fie unic pentru fiecare proiect – iar compania colaborează chiar şi cu artişti locali în acest sens.

„Puţini oameni vor să cheltuie peste 1.000 de dolari sau euro pe lună, să trăiască într-un spaţiu de 100 de metri pătraţi şi să împartă o bucătărie cu zece oameni. Trebuie să existe un spaţiu de coliving care adoptă conceptul spaţiilor comune de locuit şi cel de sharing economy, dar cu puţin mai mult spaţiu privat pentru un trai independent şi sustenabil în acelaşi timp”, spune CEO-ul Node în interviul acordat Forbes.

Clienţii vizaţi de Node sunt persoanele de peste 25 de ani sau care au în jur de 30 de ani, singure sau căsătorite, fără copii, fiecare câştigând în jur de 70.000 de dolari anual. Mare parte dintre cei care locuiesc aici sunt femei şi persoane care s-au mutat recent într-un anumit oraş. În general, caută un loc în care să se simtă ca acasă, care este privat şi oferă un sentiment de siguranţă, fiind de asemenea foarte incluziv.

CEO-ul Node este de părere că acest nou format ar putea crea un segment de piaţă cu totul nou, care va atrage persoane creative, antreprenori, freelanceri şi profesionişti care nu sunt chiar „nomazi digitali”, ci mai degrabă „cetăţeni globali”. Acest tip de persoane ar putea avea trei oraşe pe care să le numească acasă în următorii cinci până la zece ani şi se vor muta între acestea pentru perioade medii de timp. În prezent, nu există nicio modalitate reală prin care aceşti oameni să simtă că aparţin unei comunităţi, aspect care poate duce la sentimente de singurătate şi izolare. Viziunea Node presupune crearea unei reţele globale de clădiri care să permită locuitorilor acestora să simtă în continuare că aparţin de comunităţile în care nu mai trăiesc fiindcă s-au mutat dintr-un oraş sau în care încă nu au ajuns încă să trăiască.

Ei îşi vor avea locuinţa proprie într-un oraş principal, dar pot beneficia de perioade mai scurte de şedere în clădiri ale Node în alte locuri în care călătoresc. Potrivit lui Khera, „pe măsură ce oamenii se mută în toată lumea, există o nevoie în creştere de apartenenţă la o comunitate globală – chiar dacă vorbim despre un grup de prieteni, colegi şi chiar şi mentori care trăiesc şi se mută în jurul lumii. Restartul vieţii de comunitate la fiecare mutare este disruptiv, iar creşterea unei comunităţi globale ar putea să mai domolească problema singurătăţii şi izolării pentru oamenii mobili la nivel global”.

Ideea nu este total nouă şi îşi are originile în schemele de locuit din urmă cu un secol, în care trăiau comunităţile hippie din anii '70, observă jurnaliştii de la refinery29.com.

Conceptul de coliving al prezentului este diferit însă fiindcă ţinteşte tinerele generaţii care trăiesc în oraşe şi constă mai ales în dezvoltări uriaşe care includ mici unităţi sau apartamente cu spaţii recreaţionale comune – asemănătoare cu hostelurile premium sau cu holurile de studenţi. Unii specialişti numesc creşterea numărului de astfel de spaţii în toată lumea drept o reacţie la criza locuinţelor cu care se confruntă tinerele generaţii din cauza preţurilor ridicate ale locuinţelor în oraşe, cât şi a preţurilor ridicate ale chiriilor şi salariilor care nu cresc semnificativ. Conceptul a fost descris de asemenea şi ca un antidot împotriva singurătăţii.

Nu trebuie neglijat nici faptul că beneficiile proprietarilor unor astfel de proiecte sunt evidente: astfel de dezvoltări pot aduce un ROI (return of investment) pe metrul pătrat mai mare decât în situaţia locuinţelor tradiţionale – zece chiriaşi dispuşi să împartă o sufragerie înseamnă, în cele din urmă, că au nevoie de mai puţin spaţiu de relaxare în spaţiul individual pe care îl au, lăsând loc pentru alte unităţi, închiriate de alţi locuitori ai acestor spaţii.

Pe de altă parte, jurnaliştii de la Financial Times cred că există mai multe probleme legate de această soluţie. Riscul investiţiilor în acest tip de active este unic şi grav: activul principal este o cameră într-o clădire, iar valoarea depinde, în mare măsură, de camerele aflate în apropiere care nu sunt deţinute de cumpărător. Aceste camere ar putea fi obiectul unor decizii manageriale ale propreietarului, astfel că orice proprietar care ocupă o astfel de cameră este expus modului în care vecinii le folosesc pe ale lor. Un studiu citat de FT indică faptul că aproximativ jumătate dintre participanţi au identificat „vecinii nepotriviţi” ca fiind cea mai mare preocupare a lor legată de achiziţia unui spaţiu de coliving.

Din acest motiv, valoarea unui astfel de activ poate să fluctueze semnificativ în funcţie de tiparele comportamentele ale vecinilor, înspre un nivel mult mai ridicat decât în situaţia caselor sau apartamentelor obişnuite.