Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, se adresează celor 32.000 de acţionari: Poziţia financiară a băncii, nivelul de lichiditate şi capitalizarea ne ajută să tranversăm cu încredere această perioadă. Angajamentul nostru este că vom continua finanţarea economiei pentru a genera valoare pe termen lung pentru toate părţile implicate

Autor: Roxana Rosu Postat la 30 aprilie 2020 117 afişări

Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România, a transmis joi un mesaj pentru cei aproape 32.000 de acţionari, făcând o analiză a situaţiei actuale, a impactului COVID19 auspra băncii, economiei şi al fluxurilor operaţionale, şi asigurându-i că banca este bine poziţionată pentru a trece prin criză.

Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, se adresează celor 32.000 de acţionari: Poziţia financiară a băncii, nivelul de lichiditate şi capitalizarea ne ajută să tranversăm cu încredere această perioadă. Angajamentul nostru este că vom continua finanţarea economiei pentru a genera valoare pe termen lung pentru toate părţile implicate

Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România, a transmis joi un mesaj pentru cei aproape 32.000 de acţionari, făcând o analiză a situaţiei actuale, a impactului COVID19 auspra băncii, economiei şi al fluxurilor operaţionale, şi asigurându-i că banca este bine poziţionată pentru a trece prin criză.

”Pentru că sunt timpuri la care nu s-ar fi gândit nimeni, prin acest mesaj aş dori să vă spun cum vedem la Banca Transilvania noua realitate pentru BT şi stakeholderii noştri, ce facem pentru români şi cum ne-am implicat în lupta împotriva COVID-19 pentru a ajuta oamenii, spitalele, România”, spune Ciorcilă.

El a adăugat că actualul context este o provocare inclusiv pentru Banca Transilvania. Este o nouă reinventare pentru BT, a patra în povestea sa - în fapt, o adaptare la situaţia actuală, care nu are precedent.

”Încă de la începutul crizei, atitudinea băncii noastre a fost de proactivitate, de susţinere a clienţilor, angajaţilor şi partenerilor băncii. Peste 500.000 de clienţi beneficiază de măsuri şi facilităţi pe care le-am anunţat cu prioritate şi care îi ajută acum să meargă mai departe”.

În acelaşi timp, BT a contribuit cu 2 milioane de euro pentru spitale şi comunităţi din peste 30 de localităţi, pentru a susţine efortul de prevenţie, de limitare a răspândirii pandemiei şi de creştere a accesului oamenilor la testare şi tratament.

” Ce am construit până acum la BT - de la visul frumos al fondatorilor, devenit cea mai mare bancă din ţară – ne dă curaj, mai ales pentru că ştim că suntem unul dintre stâlpii pe care se sprijină România şi că facem parte din viaţa a peste 3 milioane de clienţi şi a 10.000 de angajaţi”

Horia CIorcilă este preşedintele boardului Băncii Transilvania de peste 20 de ani, fiind unul dintre fondatorii băncii şi cel mai mare acţionar individual.

Banca Transilvania a anunţat joi rezultatele financiare trimestriale. Banca a raportat pentru T1/2020 un profit net de 260,9 mil. lei, în scădere cu 40,1% faţă de perioada similară a anului trecut, rezultat influenţat de declanşarea crizei generată de pandemia de COVID-19. BT are o capitalizare de 10,5 miliarde lei . 

 

Vedeţi aici mesajul integral al lui Horia Ciorcilă:

Stimaţi acţionari,

Pentru că sunt timpuri la care nu s-ar fi gândit nimeni, prin acest mesaj aş dori să vă spun cum vedem la Banca Transilvania noua realitate pentru BT şi stakeholderii noştri, ce facem pentru români şi cum ne-am implicat în lupta împotriva COVID-19 pentru a ajuta oamenii, spitalele, România.

În cei 26 de ani de când a început povestea noastră, Banca Transilvania a reinvestit în România, în creşterea responsabilă şi sustenabilă aproape tot profitul obţinut şi am reuşit astfel să susţinem economia, companiile, antreprenorii şi visele românilor. Toate acestea ne-au pregătit inclusiv pentru provocări precum cele prin care trecem cu toţii azi.

Contextul de acum este o provocare inclusiv pentru Banca Transilvania. Este o nouă reinventare pentru BT, a patra în povestea sa - în fapt, o adaptare la situaţia actuală, care nu are precedent. Încă de la începutul crizei, atitudinea băncii noastre a fost de proactivitate, de susţinere a clienţilor, angajaţilor şi partenerilor băncii. Peste 500.000 de clienţi beneficiază de măsuri şi facilităţi pe care le-am anunţat cu prioritate şi care îi ajută acum să meargă mai departe.

Solidaritate. Mai mult decât banking

Ne bucurăm că am reuşit să contribuim cu 2 milioane de euro pentru spitale şi comunităţi din peste 30 de localităţi, pentru a susţine efortul de prevenţie, de limitare a răspândirii pandemiei şi de creştere a accesului oamenilor la testare şi tratament.

Cu prioritate, au fost luate măsuri pentru siguranţa şi sănătatea clienţilor şi angajaţilor noştri. Am făcut tot ce s-a putut pentru a oferi clienţilor acces la bani – peste 400 de sedii BT sunt deschise, bancomantele sunt alimentate permanent, avem soluţii multe pentru self-banking. Am continuat să finanţăm oamenii şi companiile. Am accelerat proiecte de banking online: practic, am schimbat tot calendarul de lansări pentru această perioadă, echipele s-au mobilizat, aşa încât am venit cu soluţii noi pentru clienţi: de la deschiderea unui cont de la distanţă, la noutăţi legate de banking prin telefon, la susţinerea antreprenorilor să îşi multe afacerea în online, pentru a continua vânzările.

Noua matematică

Cu minusuri, cu plusuri, mai mult ca oricând cifrele înseamnă acum oameni – angajaţi, pacienţi, eroi. Încrederea, plusul nostru, vine în primul rând din interior. În linia întâi sau de acasă, în agenţii sau la sediul central, pe mail sau pe telefon, echipa Băncii Transilvania este pe poziţii pentru clienţii noştri. Încrederea vine, de asemenea, de la clienţi şi acţionari, care apreciază parcursul băncii şi ceea ce facem.

Ce ne dă curaj

Poziţia financiară a băncii, nivelul de lichiditate şi capitalizarea robustă, abordarea sustenabilă, investiţiile de până acum în digital ne ajută să traversăm cu încredere această perioadă. Mai mult, fără toate acestea nu am fi putut să susţiem clienţii afectaţi de actualul context economic şi social.

Ce am construit până acum la BT - de la visul frumos al fondatorilor, devenit cea mai mare bancă din ţară – ne dă curaj, mai ales pentru că ştim că suntem unul dintre stâlpii pe care se sprijină România şi că facem parte din viaţa a peste 3 milioane de clienţi şi a 10.000 de angajaţi.

Cu antreprenoriatul în ADN, angajamentul Băncii Transilvania este continuarea finanţării economiei

Ştim care sunt responsabilităţile băncii în efortul comun de a trece peste această perioadă. Avem încredere că vom reuşi datorită punctelor noastre forte: relaţia cu clienţii, investitorii şi angajaţii, capitalizarea băncii, abordarea prudentă, capabilităţile noastre şi experienţa echipei.

Mulţumesc acţionarilor băncii pentru încrederea în capacitatea Băncii Transilvania de a gestiona noua realitate, de a sprijini economia României şi de a continua dezvoltarea sănătoasă a băncii, generând valoare pe termen lung pentru toate părţile implicate. Ne bucură că Banca Transilvania este un reper pentru piaţa de capital din România şi că inclusiv un număr mare de investitori din alte ţări susţin strategia şi planurile noastre.

Mulţumesc întregii echipe BT pentru dedicare, implicare. Cu toţii au fost şi sunt în linia întâi pentru a oferi românilor normalitate în această perioadă. Este o dovadă de mobilizare, de responsabilizare, solidaritate, de ataşament faţă de Banca Transilvania.

Cu toţii aveam şi trebuie să continuăm să avem planuri şi vise. Curaj, România!

Horia Ciorcilă

Preşedinte Consiliul de Administraţie, Banca Transilvania

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
banca,
transilvania,
actionari,
ajutor

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.