IGPR: Trei autostrăzi, 25 de drumuri naţionale şi 103 drumuri judeţene, închise din cauza viscolului

Postat la 11 ianuarie 2017 51 afişări

IGPR: Trei autostrăzi, 25 de drumuri naţionale şi 103 drumuri judeţene, închise din cauza viscolului

Trei autostrăzi, respectiv A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti, A4 Ovidiu - Agigea, 25 de drumuri naţionale şi 103 drumuri judeţene sunt, la ora transmiterii ştirii, închise din cauza ninsorii şi a viscolului, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat că, drept urmare a ninsorii şi viscolului din ultimele ore, circulaţia rutieră este închisă pe trei autostrăzi, pe 44 de tronsoane de pe 25 de drumuri naţionale şi pe 103 drumuri judeţene (104 tronsoane).

Pe alte cinci drumuri naţionale a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, în judeţul Constanţa sunt închise DN 22 tronsonul Ovidiu-Mihai Viteazu; DN 3 tronsonul Murfatlar – Ostrov; DN 3C tronsonul Constanţa – Ovidiu;

DN 38 tronsonul Agigea - Negru Vodă (punct de trecere a frontierei către Republica Bulgaria); DN 2A tronsonul Hârşova – Mihail Kogalniceanu; DN 22A tronsonul Hârşova – limita jud. TL;

În judeţul Tulcea, nu se circulă pe DN 22 tronsonul Baia – limita jud. CT şi tronsonul Smârdan – Garvăn; DN 22A tronsonul Cataloi – limita jud. CT, DN 22D tronsonul Măcin – Horia; DN 22E Garvăn – IC Brătianu; DN 22F tronsonul Izvoarele – Nalbant.

În judeţul Călăraşu, sunt închise DN 3 tronsonul limita jud. IF – Chiciu; DN 3A tronsonul Lehliu Gară – limita jud. IL; DN 3B tronsonul Călăraşi – limita jud. IL; DN 21 tronsonul Călăraşi – limita jud. IL; DN 31 tronsonul Olteniţa – Cuza Vodă, iar în judeţul Ialomiţa sunt închise DN 1D limita jud. PH – Urziceni; DN 3A tronsonul limita jud. CL – Feteşti. DN 3B tronsonul limita jud. CL – Gura Ialomiţei; DN 21 tronsonul limita jud. BR – limita jud. CL. DN 21A tronsonul limita jud. BR – Ţăndărei; DN 2A tronsonul Malu – limita jud. CT. DN 2C tronsonul Tovărăşia – Slobozia.

În judeţul Brăila, sunt închise DN 21 tronsonul Brăila – limita jud. BZ; DN 21A Bărăganul - limita jud. IL; DN 22 tronsonul Brăila – Grădiştea; DN 2B tronsonul limita jud. BZ – Brăila, tronsonul Brăila – Şendreni. (E87), DN 23 tronsonul Brăila – limita jud. VN, iar în judeţul Galaţi nu se circulă pe DN 24D tronsonul Tuluceşti – limita jud. VS.

În judeţul Buzău, sunt închise DN 2B tronsonul Buzău – limita jud. BR; DN 2C tronsonul Costeşti – Padina şi DN 22 tronsonul Râmnicu Sărat – limita jud. BR, iar în Vrancea nu se circulă pe DN 23 tronsonul Năneşti – Măicăneşti – limita jud. BR; DN 23A tronsonul Gologanu – Ciorăşti; DN 23B tronsonul Măicăneşti – Ciorăşti şi DN 2N tronsonul Bogza - Dumbrăveni.

Totodată, în judeţul Ilfov nu se circulă pe DN 3 tronsonul DNCB – limita jud. CL, iar în judeţul Giurgiu este închis DN 41 tronsonul Băneasa – limita jud. CL.

În judeţul Prahova, este închis DN 1D tronsonul Albeşti Paleologu – limita jud. IL.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.