Încep să apară estimările crizei globale provocate de softul defect Crowdstrike: cel puţin un miliard de dolari
Costurile cauzate de scoaterea din uz a 8,5 milioane de PC-uri cu Windows – care au blocat operaţiunile în segmente critice precum cel financiar, de sănătate şi transporturi - ar putea depăşi 1 miliard de dolari – doar că nu se ştie cine va plăti factura, scrie portalul CNBC.
Costurile cauzate de scoaterea din uz a 8,5 milioane de PC-uri cu Windows – care au blocat operaţiunile în segmente critice precum cel financiar, de sănătate şi transporturi - ar putea depăşi 1 miliard de dolari – doar că nu se ştie cine va plăti factura, scrie portalul CNBC.
Ceea ce un expert în securitate cibernetică a descris ca fiind "cea mai mare întrerupere IT din istorie" a perturbat afaceri, de la vânzări cu amănuntul la livrări de colete şi proceduri în spitale, costând venituri, timp şi productivitate.
Problema a fost cauzată de câteva secvenţe de cod defectuos ale CrowdStrike într-o "actualizare de conţinut" software. Din nefericire, corectarea erorii a fost mult mai consumatoare de timp decât provocarea ei, şi ar putea dura zile până când toate sistemele vor reveni la normal.
CrowdStrike şi-a cerut scuze pentru situaţie dar nu a menţionat dacă intenţionează să ofere compensaţii clienţilor afectaţi.
Experţii spun că se aşteaptă să existe cereri de despăgubiri şi, foarte probabil, procese şi sunt în general de acord că este prea devreme pentru a avea o estimare fermă a costurilor întreruperii globale a internetului de vineri. Dar aceste costuri ar putea depăşi cu uşurinţă 1 miliard de dolari, a declarat Patrick Anderson, CEO al Anderson Economic Group, o firmă de cercetare din Michigan specializată în estimarea costurilor economice ale evenimentelor precum grevele şi alte perturbări ale afacerilor.
Anderson a declarat că facturile ar putea fi deosebit de costisitoare pentru companiile aeriene, din cauza veniturilor pierdute din zborurile anulate şi a costurilor excesive cu forţa de muncă şi combustibilul pentru avioanele care au zburat, dar s-au confruntat cu întârzieri semnificative.
În ciuda dominaţiei CrowdStrike în domeniul securităţii cibernetice, veniturile sale anuale sunt de mai puţin de 4 miliarde de dolari pe an.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro