James Cameron, despre AI: ,,v-am avertizat din 1984 şi nu m-aţi ascultat". Regizorul filmului ,,The Terminator" prevesteşte o cursă a înarmării cu AI

Autor: Alexandru Stan Postat la 22 iulie 2023 68 afişări

James Cameron, despre AI: ,,v-am avertizat din 1984 şi nu m-aţi ascultat". Regizorul filmului ,,The Terminator" prevesteşte o cursă a înarmării cu AI

Regizorul James Cameron (68 ani) a analizat ascensiunea inteligenţei artificiale şi potenţialele pericole pe care le-ar putea prezenta în viitor, referindu-se la filmul său lansat în 1984,  ,,The Terminator", cu Arnold Schwarzenegger (75 ani) în rolul principal.  

Cameron: „V-am avertizat băieţi în 1984 şi nu m-aţi ascultat

Într-un nou interviu pentru CTV News, Cameron a analizat motivele dezvoltatorilor care au dezvoltat tehnologia, punând la îndoială dacă este pentru profit, din motive de lăcomie, sau pentru apărare, din motive de paranoia. 

El a recunoscut ameninţarea pe care o reprezintă inteligenţa artificială pentru umanitate pe măsură ce progresele viitoare sunt lansate, de la ChatGPT la Bing AI şi Bard, de la Midjourney la DALL-E, inclusiv programele generatoare de imagini porno.

„V-am avertizat băieţi în 1984 şi nu aţi ascultat”, a spus el. 

În presa externă apar ştiri că marile companii big-tech fac concedieri pentru a implementa automatizarea. Se vorbeste pe mapamond despre utilizarea roboţilor şi a inteligenţei artificiale în războiul din Ucraina împotriva agresiunii ruse

Cameron: ,,A început cursa înarmării cu AI"

Cu noile tehnologii AI, ucrainenii pot anticipa acţiunile inamicilor ruşi care duc conflictul cu tehnici specifice Primului Război Mondial.

Potrivit DW News, ucrainenii valorifică dronele şi roboţii, furnizate de companii americane private. Războiul din Ucraina ar putea fi primul conflict în care inteligenţa artificială intră pe câmpul de luptă. 

„Cred că armonizarea cu AI este cel mai mare pericol. Cred că vom intra în echivalentul unei curse a înarmărilor nucleare cu AI, iar dacă nu o construim, ceilalţi băieţi [ruşii, chinezii] cu siguranţă o vor construi şi apoi va escalada conflictul. V-aţi putea imagina AI într-un teatru de luptă”, a adăugat el.

Tot războiul va fi dus de computere cu o viteză pe care oamenii nu o mai pot frâna,  iar tu nu ai nicio capacitate de a atenua conflictul”.

Cameron: ,,Dacă un AI va câştiga Oscarul pentru cel mai bun scenariu în 20 ani, cred că ar trebui să luăm problema în serios"

În prezent, Hollywood ia în calcul cum să pună AI în mâinile producătorilor din spatele filmelor şi emisiunilor TV, fără a renunţa la meseriile actorilor. Acest subiect a fost aprig dezbătut în ultimele săptămâni, deoarece Screen Actors Guild - Federaţia Americană a Artiştilor de Televiziune şi Radio (SAG-AFTRA) şi Writers Guild of America (WAG) şi-au unit forţele într-o dublă grevă istorică, ambele sindicate cerând protecţie împotriva tehnologiei AI .

Ca atare, Cameron a afirmat că „nu ar fi interesat” ca AI să-i scrie scenarii sau să accepte vreodată un scenariu scris de AI în prezent, spunând: „Să aşteptăm 20 de ani, iar dacă un AI câştigă un Oscar pentru cel mai bun scenariu, cred că trebuie să luăm problema asta în serios”.

În timp ce Cameron este împotriva utilizării inteligenţei artificiale în lumea filmelor, este un subiect pe care şi-a exprimat interesul să exploreze în continuare pe ecran. El a spus anterior că ar dori să abordeze subiectul AI , nu doar să portretizeze „roboţii răi”,  dar ar fi interesat să relanseze franciza The Terminator în viitor.

Ultimul film regizat de Cameron în franciză a fost Terminator 2: Judgment Day. Nu a avut nicio implicare în cele trei care au urmat, dar a revenit ca producător la Terminator: Dark Fate – un film de care a spus că este „rezonabil de mulţumit, potrivit IGN

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.