Kucima avertizează: Rusia vrea să dezmembreze Ucraina prin federalizare
Îndemnurile Moscovei la federalizarea Ucrainei au scopul să dezmembreze ţara, denunţă Leonid Kucima, al doilea preşedinte al acestei foste republici sovietice, în perioada 1994-2005, în cartea "Rusia nu e Ucraina".
"Atunci când Moscova cere ca Ucraina să fie transformată într-o federaţie este destul de evident că nu urmăreşte buna stare şi interesul poporului nostru, ci construirea unei fundaţii care să ducă la dezintegrarea Ucrainei, la transformarea ei într-un stat neputincios, amorf", scrie Kucima în noua ediţie a cărţii "Ucraina nu e Rusia", din care ziarul Golos Ucrainîi a publicat fragmente vineri, relatează agenţia Interfax Ucraina în pagina electronică.
"Federalizarea Ucrainei este primul pas către implementarea acestui scenariu", avertizează el.
Fostul preşedinte se declară convins că identitatea naţională este piatra de temelie a supravieţuirii oricărei ţări, inclusiv a Ucrainei, care şi-a redobândit independenţa după ce a făcut parte din imperiu timp de peste 300 de ani.
"Este necesar să formăm şi să consolidăm naţiunea civilă ucraineană. Toţi cetăţenii noştri, la Lugansk sau Liov, este necesar să se considere ucraineni, iar apoi se pot autointitula «zapadeni», «doneţeni», «europeni», «albi», «tereştri» şi chiar elfi. Sarcina noastră este să salvăm şi să construim o Ucraină unită posperă. Din acest motiv, federalizarea nu este pentru noi", afirmă Kucima.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro