Legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor, promulgată de Klaus Iohannis. Preşedintele a promulgat şi legea prin care parlamentarii rămân fără maşini, dar primesc bani de transport
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru completarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, care introduce pensiile speciale pentru parlamentari, act normativ care a fost reexaminat de Parlament.
Preşedintele nu mai putea respinge proiectul de lege, singura cale de atac ar fi fost doar contestarea acesteia la Curtea Constituţională, însă şeful statului anunţase că nu va recurge la acest instrument constituţional.
Marţi, 15 decembrie, senatorii şi deputaţii au adoptat proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, astfel încât aceştia vor beneficia de pensie doar dacă nu sunt realeşi şi au încheiat cel puţin un mandat complet de parlamentar.
Parlamentarii vor primi o pensie specială, calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei, cuantumul fiind de 0,55% din indemnizaţia de parlamentar. Pentru a beneficia de pensie, ei vor trebui să fi încheiat cel puţin un mandat complet.
Un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de pensie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei.
Legea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost adoptată în luna iunie, fiind însă trimisă spre reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis. Comisia pentru statut a modificat, în mai multe rânduri, proiectul, fiind apoi amânată dezbaterea în plen.
În luna septembrie, comisia pentru Statut a modificat raportul la legea pensiilor parlamentarilor, stabilind că aleşii care au avut minimum un an de mandat - nu 6 luni cum era iniţial - vor primi pensii speciale şi că deputaţii şi senatorii au dreptul la aceste pensii la încetarea mandatului şi dacă nu sunt realeşi
Ulterior, proiectul a mai trecut printr-o fază de modificări, stabilindu-se că de pensiile speciale nu vor putea beneficia cei care nu au încheiat cel puţin un mandat. Mai mult, vor avea dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.
Nu beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la art. 289 - 291 din Legea Codului Penal.
Comisia de Statut a introdus şi alte infrancţiuni pentru care deputaţii şi senatorii, dacă au fost condamnaţi, nu vor beneficia de pensii speciale, şi anume pentru infracţiunile prevăzute la art. 254 – 257, adică pentru ultraj, tulburarea de posesie, distrugere calificată, distrugere în culpă.
Comisia de Statut a analizat cererea de reexaminare, fără a ţine cont de mare parte din recomandările şefului statului.
Iohannis a promulgat legea prin care parlamentarii rămân fără maşini, dar primesc bani de transport
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat şi legea privind modificarea Statutului senatorilor şi deputaţilor prin care aceştia nu vor mai beneficia de maşini pentru deplasarea în teritoriu, ci vor primi o sumă fixă suplimentară la venituri pentru a-şi deconta singuri transportul.
Legea a fost trimisă iniţial de preşedinte la reexaminare, dar solicitarea lui Iohannis a fost respinsă, săptămâna trecută.
În luna septembrie, Parlamentul a adoptat modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor în sensul ca parlamentarii să nu mai beneficieze de autoturisme în colegiile şi circumscripţiile electorale, iar, în schimb, să primească o sumă forfetară pentru acoperirea cheltuielilor de transport, care va fi decontată prin declaraţii pe propria răspundere.
Suma nu este cuprinsă în lege, ci rămâne să fie stabilită de către conducerea Parlamentului, cuantumul fixat în acest mooment fiind de 1.400 de lei.
În luna octombrie, Klaus Iohannis a cerut reexaminarea acestui proiect, subliniind faptul că drepturile materiale de care beneficiază deputaţii şi senatorii sunt instituite în scopul exercitării mandatului acestora, însă la stabilirea cuantumului lor trebuie să fie avute în vedere criterii "clare, precise, obiectiv realizabile".
Parlamentul a respins această cerere, iar legea a trebuit să fie promulgată în forma adoptată iniţial.
Astfel, s-a abrogat articolul din Statutul deputaţilor şi senatorilor care preciza că deputaţii şi senatorii pot beneficia de autoturism pentru desfăşurarea activităţilor legate de exercitarea mandatului. În schimb, a fost introdusă prevederea referitoare la faptul că "deputaţii şi senatorii beneficiază, pentru desfăşurarea activităţilor legate de exercitarea mandatului, de o sumă forfetară al cărei cuantum este stabilit prin hotărâre a Birourilor Permanente, în funcţie de resursele bugetare ale celor două Camere, pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripţie, pe bază de declaraţie pe propria răspundere care reprezintă un document justificativ".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro