Managerul IOB, Bogdan Tănase, abonat la funcţii de conducere „pe numiri”. A ajuns director medical, deşi a pierdut concursul. Dezvăluirile medicului care câştigase postul
Bogdan Tănase este de o lună managerul Institutului Oncologic Bucureşti, post în care a ajuns cu ajutorul lui Vlad Voiculescu, înainte ca ministrul Sănătăţii să fie demis. La conducerea IOB a ajuns după ce un an a fost director medical. Pentru ambele funcţii, Bogdan Tănase nu a urmat traseul concursului, ci al ”numirilor” decise de miniştri de la Sănătate.
Şi dacă funcţia de manager al IOB nu a fost scoasă la concurs, cea de director medical trebuia ocupată prin concurs, la care a participat şi medicul Bogdan Tănase, dar pe care l-a picat.
Bogdan Tănase a fost declarat ”RESPINS” la concursul pentru postul de director medical, în 2019, dar a ajuns în funcţie şapte luni mai târziu, ca interimar ”numit”, în plină pandemie de COVID-19
Medicul Augustin Marincaş a câştigat concursul, rezultat contestat de Bogdan Tănase şi de un alt medic candidat la postul de director medical.
De un an şi şase luni, contestaţia nu este soluţionată de spital, dar postul de director medical i-a revenit, între timp, lui Bogdan Tănase, respins la concurs, dar numit interimar, prin decizia ministrului Nelu Tătaru.
Spitalul nu a mai organizat un alt concurs, iar medicul Marincaş îşi caută dreptatea în instanţă, din noiembrie 2019.
Augustin Marincaş a spus, în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, cum a ajuns să se judece pentru a primi postul pe care l-a câştigat prin concurs.
Cititi mai multe pe www.gandul.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro