Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene: Vom distribui 4,7 milioane de pachete de igienă persoanelor defavorizate până anul viitor
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că Ministerul a demarat procesul de distribuire a unor pachete cu produse de igienă şi curăţenie către persoane defavorizate. El spune că până la anul, peste 4,7 milioane de pachete vor fi distribuite.
„Până anul viitor vom asigura, în etape, distribuirea a peste 4,7 milioane pachete conţinând produse de igienă personală şi produse de curăţenie şi îngrijire a locuinţei. La finalul acestei luni, vom avea deja peste 1 milion de pachete distribuite în toată ţara, adaptate beneficiarilor direct vizaţi, mulţi dintre ei copii. Vorbim despre un program care contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei”, a declarat minsitrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, se arată într-un comunicat de presă, postat vineri, pe site-ul Ministerului.
Potrivit sursei citate, Ministerul Fondurilor Europene a demarat procesul de distribuire a pachetelor conţinând produse de igienă destinate persoanelor defavorizate, prin proiectul „Acordarea cu produse de igienă în cadrul POAD 2018-2020”.
Valoarea proiectului este de 141,2 milioane de lei, alocaţi prin Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) şi implementat la nivel naţional, are ca scop acordarea de sprijin persoanelor aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială.
Categoriile de persoane care vor beneficia de asistenţă materială de bază acordate în cadrul proiectului finanţat din POAD sunt:
– persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
– familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, în anumite condiţii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro