În 2023, 3,6 milioane de americani vor împlini 40 de ani şi dacă nu au făcut-o deja, se vor speria imediat. Acesta va fi al treilea lot de mileniali care va atinge această bornă. Dar acest grup probabil că nu se va răzvrăti ca părinţii lor, care la 40 şi 50 de ani şi-au cumpărat bărci strălucitoare sau au rezervat zboruri spre Bali după ce au sărit de pe scara corporatistă. Ei nu divorţează de soţ/soţie (nu au avut niciodată) şi nici nu îşi fac un tatuaj (au deja). Nu, această generaţie va face criza vârstei mijlocii în mod diferit. Nu îşi pot permite să facă altfel, conform Bloomberg.

The Emerging Millennial Wealth Gap, un raport din 2019 al think tank-ului nepartizan New America, arată că cei născuţi între 1981 şi 1996 câştigă cu 20% mai puţin decât au câştigat predecesorii lor, iar datele de la Federal Reserve Bank din St. Louis spun că activele lor au o valoare medie de 162.000 de dolari, faţă de 198.000 de dolari pentru Gen X la aceeaşi vârstă.

Mulţi factori au conspirat pentru ca aceşti mileniali de vârstă mijlocie să fie mult mai săraci decât predecesorii lor. Cel mai important este faptul că prăbuşirea dot-com şi criza financiară ulterioară din 2008 au influenţat viaţa lor profesională timpurie. Biroul Naţional de Cercetări Economice spune că persoanele fizice înregistrează 70% din creşterea salarială totală în primul deceniu de viaţă profesională. Dacă această perioadă se suprapune cu o recesiune, este probabil să existe o reducere de 9% pe termen lung. Raportul din 2021 al Center for Retirement Research a declarat că milenialii cu vârste cuprinse între 28 şi 38 de ani au avut un raport mai mic între avere netă şi venituri decât orice generaţie anterioară.

Ei câştigă şi economisesc mai puţin şi totuşi, această generaţie este inundată de semnale că ar trebui să acţioneze cu mai mult curaj. Un cor tot mai mare de experţi spune că ar trebui să găsim cu toţii o nouă cale de carieră la fiecare 12 ani sau cam aşa ceva, iar în timpul "marii demisii" din 2021, demisiile lunare în SUA au atins recorduri istorice. Industria bunăstării şi a îngrijirii de sine a luat amploare şi a ajuns la peste 4 trilioane de dolari pe an la nivel global. Dar, deşi au mai mult acces la instrumente de fitness şi tehnologie decât orice generaţie anterioară, potrivit unui studiu realizat de Technogym pe 5.000 de mileniali, mulţi dintre ei au simţit că au un "deficit de wellness". Doar 52% şi-au evaluat nivelul general de wellness ca fiind "bun" sau "excelent".

"Se simt prinşi în capcană şi nu sunt mulţumiţi de acest lucru, dar nu au cu adevărat un număr foarte mare de opţiuni", spune Steven Mintz, istoric la Universitatea Texas din Austin şi autorul cărţii “The Prime of Life: O istorie a maturităţii moderne”. "Nu pot pur şi simplu să scrie un cec şi să plece".

"Criza vârstei mijlocii" a trecut deja de vârsta a doua, anul acesta împlineşte 58 de ani. Fenomenul, mult ironizat, a fost prezentat pentru prima dată publicului american în 1965 de către psihologul Elliott Jaques, într-o lucrare intitulată în mod deprimant "Death and the Mid-Life Crisis". Cercetările efectuate de Jaques, care avea atunci 48 de ani, au arătat că persoanele creative, cum ar fi compozitorii şi artiştii, au demonstrat declinuri sau schimbări abrupte în jurul vârstei de 35 de ani. În acel moment, potrivit lui Jaques, oamenii au schimbat măsurarea optimistă a timpului cu o abordare pesimistă. În loc de "timp de la naştere", era "timp până la moarte".

Lucrarea pe care a prezentat-o a avut un impact instantaneu. A dus la lansări de cărţi, reportaje televizate şi chiar un grup de lucru guvernamental pentru a investiga sinuciderile bărbaţilor aflaţi la mijlocul vieţii. Tiparele fenomenului au fost stabilite încă de la început: era o preocupare distinctă a albilor, a bărbaţilor şi a clasei de mijloc. Cam în aceeaşi perioadă, tulburările sociale generalizate au făcut ca divorţul de soţie pentru a te căsători cu o femeie mai tânără să fie mai puţin privit cu ochi buni (între 1960 şi 1969, rata divorţurilor a urcat de la 2,2% la 3,2%; avea să atingă un vârf de 22,6% în 1980), iar comercialismul fără restricţii era la un nivel maxim al generaţiilor. Cumpărarea unei maşini rapide era în egală măsură patriotism şi postură. În mod corespunzător, Chevrolet Camaro a fost lansat în 1966.

Prima generaţie care a experimentat criza vârstei mijlocii, aşa cum a definit-o Jaques, a fost generaţia tăcută, sau cei născuţi în cei aproximativ 10 ani dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Urmaşii lor, generaţia boomers, au adoptat multe dintre aceleaşi mişcări când au împlinit 40 de ani în anii 1980. Generaţia X a revendicat titlul în anii 2000. Această gaşcă în formă de Nirvana a pulverizat o doză de rebeliune caracteristică lor în amestec. Dacă Ben Affleck ar fi împlinit 40 de ani în anii 1960, este puţin probabil că ar fi optat pentru un tatuaj complet pe spate.

Ceea ce ne aduce la zilele noastre şi la milenialii de la mijlocul vieţii. "Harta rutieră a vieţii s-a dezintegrat", spune Mintz. "Ghidul care îţi spunea ce să faci la 25 de ani, sau la 35 sau la 50 de ani? A dispărut complet".

Deci, cum îşi reconsideră viaţa aceşti proaspăt numiţi patruzeci şi ceva de ani? Cheltuind mai puţin, bineînţeles. În loc să cumpere o maşină nouă, ei vor cumpăra o bicicletă şi vor pleca la drum, îmbunătăţindu-şi sănătatea şi sporindu-şi longevitatea pe parcurs. În loc să îşi facă operaţii estetice, vor adopta un hobby aventuros.

"Există ideea că nu trebuie să fii bătrân la vârsta mijlocie", că poţi rămâne tânăr făcând exerciţii fizice şi călătorind, spune Mark Jackson, autorul cărţii “Broken Dreams: An Intimate History of the Midlife Crisis”. Aceste îndeletniciri au un preţ, "dar sunt mult mai puţin costisitoare decât să cumperi un Porsche sau un Ducati sau să ai o amantă".

Mulţumită protocoalelor de muncă flexibile stimulate de pandemie, vechiul tipar de a-ţi lăsa familia în urmă s-a transformat în dezrădăcinarea întregului clan şi mutarea tuturor într-un loc cu o calitate a vieţii mai bună pe dolar. "Dacă vrei să te muţi în Alaska, nu mai este o fantezie", spune Mintz.

În loc să divorţeze, multe cupluri regândesc monogamia şi modul în care îşi împart spaţiul. Designerul de interior londonez Francis Sultana spune că aşa-numita cameră de sforăit, sau al doilea spaţiu de dormit, este acum o caracteristică obişnuită a locuinţelor pe care le proiectează pentru clienţii care au relaţii de lungă durată. El şi partenerul său au avut propriile dormitoare de cel puţin un deceniu. "Este o modalitate fericită de a vă descurca, mai ales dacă ciclurile vieţii voastre de lucru sau de veghe sunt diferite", spune el. "Iar în trecut, dormitoarele separate erau o normă."

Pentru mulţi, numele jocului nu este deloc o schimbare agresivă. Lucia Knight, care conduce ceea ce ea numeşte o "consultanţă de proiectare a carierei la mijlocul vieţii", numită Midlife Unstuck, explică acest lucru în felul următor: "Sunt prea multe farfurii care se învârt acum pentru ca tu să le laşi pur şi simplu să cadă" atunci când vrei să adopţi o nouă cale. "Aşa că negociezi cu fiecare dintre cele 10 farfurii ale vieţii pentru a face să se întâmple".

Ea lucrează cu clienţii pentru a le îmbunătăţi progresiv viaţa. Un director general al unei bănci, de exemplu, a transformat croşetatul, un hobby pe care şi-l dezvoltase pentru a-şi reduce anxietatea, într-o activitate secundară profitabilă. Altul, o asistentă medicală, a început să lucreze cu jumătate de normă pentru a putea urma un curs de tapiţerie şi pentru a se gândi să treacă la fabricarea de mobilă. Knight spune că 40% dintre clienţii ei sunt femei. Fenomenul, spune ea, "nu mai este foarte masculin".

"Nu cred că nimeni nu s-a deranjat să se uite la criza de la mijlocul vieţii a unei femei în anii 1960", spune Annabel Rivkin, cofondatoare a Midult, un site pentru femeile aflate la mijlocul vieţii. "Pur şi simplu a fost părăsită, aşa că a fost una reactivă, nu activă."

Rivkin preferă termenul de "răscruce la mijlocul vieţii", sperând să ajute la schimbarea dialogului despre această etapă a vieţii, care să nu se mai refere la sex, separare sau putere de cumpărare.

Atingerea vârstei mijlocii pentru un milenial nu trebuie să fie deloc o sursă de panică. Lipsa banilor care să vă arunce în aer viaţa poate fi de fapt eliberatoare, spun unii consilieri. Dacă o criză este, în cele din urmă, despre reafirmarea controlului asupra circumstanţelor şi destinului tău, există o monedă pe care toată lumea o controlează, timpul lor.

Sarah Knight, autoarea bestsellerului New York Times, care a publicat o serie de manuale precum “The Life-Changing Magic of Not Giving a F*ck”, sugerează să ne gândim la timpul, energia şi banii noştri ca la nişte bani emoţionali şi să creăm un "buget de f---" în jurul lor. "Cheltuieşte-ţi "banii de f---" pe lucruri şi oameni care te fac fericit, sau cel puţin pe cei care te servesc într-un fel şi refuzaţi să îi cheltuiţi pe lucruri care nu vă fac bine", spune ea.

Înlocuiţi "Da, sigur!" cu "Mă voi gândi la asta şi vă voi anunţa!". Nu mai gândiţi că trebuie să vă justificaţi că refuzaţi o invitaţie, o întâlnire sau o ofertă de muncă. Nu datorezi nimănui o explicaţie dincolo de "Nu, mulţumesc". Nu vă faceţi atâtea griji pentru a fi perceput ca fiind drăguţ: "Dacă eşti sincer şi politicos, nu ai făcut nimic greşit", spune Knight.

Rivkin, de la Midult, numeşte jumătatea vieţii epoca "fă-ţi treaba", când femeile întorc spatele deferenţei. "Buzunarele mele nu sunt adânci, iar viaţa mea este foarte flămândă", spune ea. "Cred că există o nouă capacitate de a spune "f--- it"."

Când criza vârstei mijlocii ca şi concept a fost avansată pentru prima dată, "era foarte mult văzută ca o perioadă de depresie", spune Jackson de la Broken Dreams. Dar aşteptările noastre s-au schimbat dramatic. "Suntem obişnuiţi să ne schimbăm locurile de muncă. Ne căsătorim mai târziu şi avem mai puţini copii, şi la o vârstă mai înaintată şi trăim mai mult, aşa că mijlocul vieţii s-a prelungit".

Aceste orare mai lungi vor remodela, de asemenea, ritmul crizei vârstei mijlocii în viitor. Mai degrabă decât un moment unic de reinventare a vieţii, Jackson sugerează că noua normalitate este o reevaluare şi o iteraţie constantă şi liniştită, permiţându-le milenialilor şi celor care vin mai târziu să se recalibreze fără a-şi schimba complet viaţa.

Prima generaţie Z va împlini 40 de ani în 2037. S-ar putea ca atunci să nici nu observăm acest lucru, spune Rivkin. "Generaţia Z are o criză de identitate la fiecare 30 de secunde", spune ea. "Aşa că nu mai există multe reguli cu privire la momentul în care am putea să ne gândim să ne resetăm vieţile".