Ministerul Educaţiei a fost dat în judecată, după ce elevii cu medii sub 5 nu mai pot urma liceul, ci doar profesionala
Asociaţia Elevilor din Constanţa a dat în judecată Ministerul Educaţiei, cerând anularea ordinului care nu le mai permite elevilor ce obţin media sub 5.00 la admitere să se înscrie la liceu, ci doar la profesională.
Asociaţia Elevilor din Constanţa a dat în judecată, luni, Ministerul Educaţiei, cerând anularea prevederilor Ordinului ministrului educaţiei nr. 4948/2019 care nu le mai permite elevilor care obţin media sub 5.00 la admitere să urmeze un liceu. Potrivit elevilor, această decizie ar putea duce şi la creşterea abandonului şcolar.
„Considerăm efectele ei ca fiind nu numai de natură să afecteze serviciul public de învăţământ, prin haosul ce va fi creat ca urmare a stabilirii cifrelor de şcolarizare şi a cererilor de transfer numeroase ce vor fi depuse, dar şi în ceea ce priveşte parcursul educaţional al elevilor, existând posibilitatea ca rata abandonului şcolar să crească semnificativ”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
Potrivit acestuia, elevii care vor fi obligaţi să urmeze profesionala ar putea ajunge şomeri, după ce o bună parte dintre meseriile care sunt învăţate în şcolile profesionale vor dispărea în următorii ani ca urmare a dezvoltării tehnologice.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro