Ministerul Sănătăţii sesizează parchetul după un control la Institutul "Ana Aslan"
Ministerul Sănătăţii sesizează Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 pentru posibile fapte penale, în urma verificărilor Corpului de Control al ministrului la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan”, fiind recomandată şi revocarea din funcţie a directorului medical al unităţii.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că au fost identificate suspiciuni de fraudă, atât în cazul achiziţiilor făcute de institut, cât şi în cazul unor analize medicale, dar şi sporuri acordate ilegal ori medicamente decontate ilegal.
“În privinţa achiziţiei de reactivi pentru laborator, există suspiciunea de fraudare a procedurilor de achiziţie publică. Corpul de control a identificat posibilitatea ca unele caiete de sarcini să fi fost întocmite astfel încât la procedura de achiziţie să participe o singură firmă. Raportul consideră că astfel s-a limitat accesul altor competitori.(…) Astfel, în 2014 reactivii au fost fost achiziţionaţi de la un singur furnizor, la o valoare de 7.685.512 lei. Când achiziţia a fost realizată pe loturi (în anul 2016), valoarea de achiziţie a reactivilor a fost de aproape patru ori mai mică, de doar 1.976.458 lei. Raportul recomandă verificarea pe mai mulţi ani a acestor practici”, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA