Ministerul slovac al Apărării depune plângere penală împotriva fostului premier pentru oferirea de avioane de luptă Ucrainei: "au trădat patria"

Autor: Iulian Moşneagu Postat la 22 iunie 2024 34 afişări

Ministerul slovac al Apărării a depus o plângere penală împotriva fostului prim-ministru Eduard Heger şi a ministrului său al Apărării, Jaroslav Naď, pentru donarea de avioane de luptă Ucrainei, a declarat vineri actualul secretar de stat al Ministerului Apărării, Igor Melicher.

Slovacia şi-a donat întreaga flotă de avioane de luptă MiG-29 din era sovietică şi două sisteme antiaeriene Ucrainei în primăvara anului 2023, devenind astfel prima ţară care a trimis avioane de luptă Kievului după invazia totală Rusiei în februarie 2022.

"Această decizie de a dona avioanele a lăsat cerul neprotejat şi cetăţenii în pericol", a declarat Melicher în cadrul unei conferinţe de presă vineri, calificând mişcarea drept neconstituţională, relatează Politico.

"Aceşti doi domni au reuşit să dezarmeze Slovacia mai bine decât orice alt inamic", a spus Melicher. "Sunt convins că Jaroslav Naď a trădat Slovacia, patria sa".

Heger, care a fost prim-ministru în perioada 2021-2023, şi Naď, care a fost ministru al apărării între 2020 şi 2023, sunt suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de sabotaj, abuz de putere al funcţionarilor publici şi încălcarea atribuţiilor de serviciu în gestionarea bunurilor străine, potrivit Ministerului Apărării.

Ministrul Apărării, Robert Kaliňák, l-a numit anterior pe Naď un trădător. "A slăbi forţele armate în acest mod, încălcând Constituţia, nu poate fi descris în vocabularul nostru politic altfel decât ca trădare. Nu ştiu dacă acest lucru îndeplineşte şi substanţa acestei infracţiuni, dar aceasta este o persoană care a trădat valorile naţionale", a declarat Kaliňák pe 13 iunie.

Heger şi Naď au respins acuzaţiile într-o conferinţă de presă la jumătatea lunii iunie.

"Oferirea de materiale militare Ucrainei nu a fost doar o chestiune morală, ci şi o chestiune de aliniere clară a Slovaciei în lumea occidentală", a declarat Naď, adăugând că este foarte mândru de decizia guvernului Heger de a ajuta Ucraina.

Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, care a fost ales în octombrie 2023, a întrerupt ajutorul militar acordat Ucrainei la scurt timp după preluarea mandatului.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.