Miniştrii de Finanţe din zona euro: Grecia nu va primi bani înainte de un plan complet de reforme
Miniştrii de Finanţe din zona euro au avertizat dur Grecia, vineri, că nu va primi ajutor financiar până nu va prezenta un plan complet de reforme economice, în condiţiile în care ţara se în dreaptă spre incapacitate de plată.
Preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a declarat după discuţii dificile cu ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, că Grecia nu va primi bani în schimbul unor reforme parţiale, aşa cum au solicitat oficialii de la Atena.
Dijsselbloem a mai spus că fondurile de 7,2 miliarde de euro pe care Grecia mai are dreptul să le primească prin actualul program de susţinere nu vor mai fi valabile după luna iunie, iar creditorii Greciei nu vor discuta despre finanţarea pe termen lung şi acordarea unor termeni mai favorabili pentru rambursarea datoriilor până când nu va fi încheiat un acord complet.
"Este necesară o listă detaliată, cuprinzătoare de reforme, un acord complet, înainte de furnizarea oricăror fonduri. Suntem cu toţii conştienţi că timpul trece", a spus Dijsselbloem într-o conferinţă de presă susţinută după reuniunea miniştrilor de Finanţe din zona euro.
Premierul elen Alexis Tsipras a afirmat joi, după o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel, la Bruxelles, că speră să fie încheiat un acord înainte de sfârşitul acestei luni.
Dijsselbloem a spus însă că miniştrii vor analiza din nou progresele abia pe 11 mai, cu o zi înainte de termenul la care Grecia trebuie să plătească FMI o rată de împrumut de 750 milioane de euro.
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a spus că instituţia va continua să susţină băncile din Grecia atâta timp cât va considera că acestea sunt solvabile, dar a avertizat că creşterea randamentelor obligaţiunilor guvernamentale elene reduce valoarea garanţiilor pe care le folosesc aceste instituţii pentru atragerea de fonduri.
BCE a majorat miercuri fondurile de urgenţă puse la dispoziţia băncilor din Grecia, cu 1,5 miliarde euro, la 75,5 miliarde euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro