Mircea Sandu vrea să înfiinţeze o şcoală de fotbal care să îi poarte numele lui Răducioiu
Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să înfiinţeze în Sectorul 2 al Capitalei o şcoală de fotbal care să poarte numele fostului internaţional Florin Răducioiu.
"Avem un gând cu Florin Răducioiu să înfiinţăm o şcoală de fotbal. E bine ca lumea să îşi mai aducă aminte de foştii mari fotbalişti. Încercăm să facem o şcoală de fotbal pentru 40 de copii, în condiţiile legii, cu un antrenor la patru-cinci copii. Am făcut şi un calcul, ar fi nevoie cam de 40.000 de euro pe an, aproximativ 1.000 de euro pentru fiecare copil, aici incluzând tot. Şi vrem să facem această şcoală în Sectorul 2", a spus fostul preşedinte al federaţiei.
Firma de consulanţă sportivă Best Bussines Sport condusă de Mircea Sandu va organiza Cupa Sectorului 2 la fotbal, pentru elevii din clasele 1-4. La competiţia organizată în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 au fost înscrişi 500 de copii. Cele mai multe partide se vor disputa pe terenul inaugurat în urmă cu trei ani de preşedintele UEFA, Michel Plantini, în Parcul Florilor.
Prin intermediul lui Mircea Sandu, UEFA a trimis opt rânduri de echipament complet plus mingi pentru echipele care vor disputa finala Cupei Sectorului 2.
Primarul Neculai Onţanu a declarat în cadrul conferinţei de presă că îşi doreşte ca această competiţie să devină permanentă. "Apreciez acest proiect, suntem deschişi şi către alţi parteneri pentru a lucra pentru sport. Cred că este esenţial pentru societatea noastră ca elevii să facă sport. Avem o colaborare bună cu Inspectoratul Şcolar al Sectorului 2 şi vrem să organizăm această competiţie în fiecare an", a adăugat Onţanu, în conferinţa de presă comună susţinută alături de Mircea Sandu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro