MOTIVAREA respingerii eliberării condiţionate: Copos a scris cinci lucrări ştiinţifice, dar nu a dovedit că a depus eforturi de îndreptare

Autor: Otilia Ciocan Postat la 28 martie 2015 380 afişări

George Copos a scris cinci lucrări ştiinţifice în penitenciar, dar nu a dovedit că s-a străduit să se îndrepte şi nici nu a demonstrat că a făcut eforturi reale pentru reinserţie socială, arată instanţa Judecătoriei Sectorului 5 în motivarea deciziei de respingere a cererii de liberare condiţionată.

Judecătoria Sectorului 5 a respins, în 25 februarie, propunerea de eliberare condiţionată a lui George Copos, trimisă instanţei după ce Comisia de la Penitenciarul Rahova a stabilit că acesta întruneşte condiţiile pentru a fi pus în libertate, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani.

"Atât apărătorii condamnatului cât şi condamnatul au susţinut că dorinţa care l-a animat pe acesta din urmă de a scrie lucrările ştiinţifice a fost de a câştiga zile de muncă, care să fie considerate ca executate şi astfel să fie mai repede liberat condiţionat. Aceasta constituie o dorinţă firească, însă, în raport de scopul pedepsei, dovedeşte că petentul-condamnat nu a intenţionat să-şi formeze, în esenţă, o conduită corectă faţă de ordinea de drept şi să depună eforturi reale pentru reinserţie socială", arată magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 în motivarea deciziei.

Faptul că pedeapsa nu şi-a atins scopul este evidenţiat chiar de către Copos, susţine judecătorul. Astfel, în declaraţiile făcute în faţa instanţei, la judecarea cererii de liberare condiţionată, George Copos a spus că "înţelepciunea la antreprenorii români este infracţiune".

"Condamnatul a susţinut că, de-a lungul anilor, a achitat toate obligaţiile fiscale pe care le-au avut societăţile pe care le administrează, însă a fost condamnat tocmai pentru faptul că s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale şi a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 39.461.121.820 ROL (3.946.112 lei noi, n.r.), prin ascunderea sursei impozabile", a scris judecătorul în motivare.

Potrivit judecătorului, faptul că a respectat Regulamentul de ordine interioară al penitenciarului nu înseamnă că George Copos a depus eforturi temeinice de îndreptare, ci arată că a adoptat un comportament normal şi obligatoriu, în caz contrar el riscând să fie sancţionat disciplinar.

Instanţa a mai arătat că, la data la care s-a stabilit că George Copos întruneşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, acesta executase 322 de zile de închisoare. Din pedeapsă i-au mai fost scăzute zilele primite pentru că a scris lucrări ştiinţifice în timp ce era încarcerat. Potrivit legii privind executarea pedepselor, se consideră trei zile executate pentru două zile de muncă la elaborarea de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate.

"Ţinând cont că a executat efectiv doar 322 de zile închisoare, că se afla în executarea pedepsei rezultante de patru ani închisoare în care au fost contopite trei pedepse pentru săvârşirea unor fapte penale cu consecinţe grave asupra bugetului statului, consecinţe care se răsfrâng şi asupra calităţii vieţii fiecărui cetăţean, instanţa apreciază că reeducarea condamnatului prin însuşirea unui comportament care să implice respect faţa de ordinea de drept nu a fost realizată la acest moment procesual", a scris judecătorul în motivare.

Decizia Judecătoriei Sectorului 5 a fost contestată de George Copos la Tribunalul Bucureşti, care va judeca în 7 aprilie cererea de eliberare condiţionată, urmând să dea o decizie definitivă.

George Copos are de executat patru ani de închisoare, după ce Tribunalul Bucureşti a decis să nu fie aplicat un spor de pedeapsă, în urma contopirii condamnărilor primite în dosarele "Loteria I" şi cel privind transferurile de jucători.

În 25 august 2014, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul "Loteria I". În momentul în care a primit această pedeapsă, Copos se afla încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

În primul dintre dosare, Copos era acuzat că a făcut afaceri "profitabile" cu Loteria Română, în urma cărora a adus un prejudiciu statului de peste un milion de euro. Mai exact, omul de afaceri nu şi-a plătit obligaţiile fiscale, el ascunzând faptul că deţine 38 de spaţii comerciale, prin aşa-zisa vânzare a acestora către Compania Naţională Loteria Română.

În cel de-al doilea dintre dosarele în care a fost condamnat la închisoare cu executare, în 4 martie 2014, George Copos a fost găsit vinovat de implicarea în efectuarea de tranzacţii ilegale în cazul transferurilor unor fotbalişti către cluburi din străinătate. Alături de ceilalţi oameni de fotbal implicaţi în acest caz - Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea -, Copos ar fi produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

Copos mai are un dosar, cunoscut ca "Loteria II", în care este judecat pentru manipularea pieţei de capital, spălare de bani, fals în înscrisuri şi folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă. Cauza se află în judecare la Tribunalul Bucureşti, următorul termen fiind stabilit în 10 aprilie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
COPOS,
MOTIVARE,
LIBERARE
/actualitate/motivarea-respingerii-eliberarii-conditionate-copos-a-scris-cinci-lucrari-stiintifice-dar-nu-a-dovedit-ca-a-depus-eforturi-de-indreptare-14073237
14073237
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.