NATO condamnă Rusia pentru implicarea în conflictul din Ucraina
Miniştrii Afacerilor Externe din ţările membre NATO au condamnat vehement, marţi, implicarea Rusiei în conflictul din estul Ucrainei şi au primit cu circumspecţie primele anunţuri de armistiţiu în zonele controlate de separatişti.
După o videoconferinţă cu omologul lor ucrainean Pavlo Klimkin, cei 28 de miniştri ai Alianţei au condamnat "destabilizarea continuă şi deliberată de către Rusia a estului Ucrainei" şi au cerut Moscovei să "revină asupra" anexării "ilegale" a Crimeei.
Rusia dezminte orice implicare alături de rebelii proruşi în conflictul care devastează estul Ucrainei, dar pentru NATO acest lucru este dovedit şi situaţia "are implicaţii grave pentru stabilitatea şi securitatea întregii zone euro-atlantice", au apreciat ei.
NATO a cerut încă o dată Rusiei să "îşi folosească influenţa asupra separatiştilor pentru a face în aşa fel încât să pună capăt atacurilor", în timp ce generalii rus şi ucrainean discutau despre o încetare a focului într-unul dintre punctele cele mai fierbinţi ale conflictului, în jurul aeroportului din Doneţk.
Marţi dimineaţa, a fost anunţat un armistiţiu pentru bastionul separatist Lugansk, care ar urma să intre în vigoare începând cu 5 decembrie. Acesta a fost primit cu circumspecţie la Bruxelles.
"Nu este clar dacă este doar un anunţ sau dacă acesta are substanţă", a comentat ministrul german Franz Walter Steinmeier la reuniunea de la Bruxelles. Dacă acest lucru va fi confirmat, "va fi în mod evident o veste bună", a declarat noul şef al diplomaţiei UE, Federica Mogherini.
"În toate armistiţiile, punerea în aplicare este cea care contează", a avertizat un oficial al NATO, amintind eşecul pentru moment al acordului de la Minsk ce prevede o încetare a focului şi negocieri de pace. Acest armistiţiu, încheiat în septembrie, a fost încălcat aproape zilnic.
Aceste reacţii au intervenit înainte de anunţarea unui al doilea acord pentru încetarea luptelor, de această dată în jurul aeroportului din Doneţk, la mijlocul după-amiezii.
Cei 28 de miniştri ar urma să discute mai târziu în cursul zilei despre acţiunile ultraviolente ale islamiştilor în Irak şi Siria şi să aprobe retragerea definitivă a trupelor combatante din Afganistan, după 13 ani de prezenţă occidentală.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro