Nici şefii nu scapă de criză. Era disponibilizărilor tocmai a început şi vizează pe toată lumea indiferent de poziţie VIDEO
Anul 2025 se prefigurează ca un an de incertitudine şi ajustări pe piaţa muncii din România, sub impactul austerităţii economice şi al noilor reglementări. Tendinţele din 2024 – precum încetinirea recrutării, polarizarea veniturilor între industrii şi reducerea beneficiilor – vor continua să influenţeze mediul de afaceri şi angajaţii. În contextul actual, fenomenul concedierilor din 2024 va continua şi în 2025, iar Costin Tudor, CEO-ul platformei de HR Undelucrăm.ro, atrage atenţia că toată lumea e vizată, inclusiv cei ce ocupă cele mai înalte poziţii în ierarhia companiei.
„Prima dată din punct de vedere al disponibilizărilor şi eficientizărilor se taie de la nivelul de jos şi nivelul de sus. Adică vorbim de nivelul de jos, cei ce nu produc rapid şi cel de sus adică cei care sunt foarte scumpi sau au devenit foarte scumpi” declarat Costin Tudor, CEO-ul platformei Undelucrăm în cadrul emisiunii ZF Live realizată cu sprijinul Orange Business.
În ceea ce priveşte salariile, nici aici situaţia nu e tocmai roz. Costin Tudor mai spune că în cel mai fericit caz daca e vorba de top management salariile vor stagna, iar cei ce vor majorări salariale vor trebui să tragă mai tare ca niciodată pentru companie.
„Aş concluziona că dacă nu ai ajuns într-o categorie din nivelul de sus în care să nu mai ai job în cel mai bun caz salariul rămâne la fel.
Dacă vrei o mărire de salariul ca top management va trebui să fii mult mai eficient” a mai spus Costin Tudor la ZF Live.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA