Noi probleme pentru guvernul Dăncilă: Deficitul bugetar a urcat la 1,77% la nouă luni, de 2,2 ori peste nivelul de anul trecut
Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 16,8 miliarde lei, respectiv 1,77% din Produsul Intern Brut (PIB), conform datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
În schimb, execuţia bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 6,8 miliarde lei, respectiv 0,81% din PIB. Astfel, nominal, în acest andeficitul bugetar a crescut de aproape 2,5 ori, iar ca pondere de aproape 2,2 ori.
În primele nouă luni ale acestui an, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 205 miliarde lei, reprezentând 21,7% din PIB, sunt cu 13,6% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
„Se înregistrează creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+37,3%) şi din veniturile nefiscale (+19,4%). Începând cu luna februarie încasările din contribuţiile sociale au fost influenţate pozitiv de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017”, au precizat reprezentanţii Finanţelor.
De asemenea, MFP a constat o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA, care au crescut cu 9% faţă de aceleiaşi perioadă din 2017, ajungând la o valoare de 42,4 miliarde lei, pe primele nouă luni ale anului în curs.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro