Nouă reacţie a directorului demisionar de la Spitalul din Sibiu: Spitalul - câmp de luptă politică

Autor: Andreea Tobias Postat la 19 noiembrie 2020 59 afişări

Directorul demisionar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Liliana Coldea, revine cu o nouă postare pe Facebook, în care acuză că „spitalul a devenit un câmp de luptă pentru formațiunile politice”.

Nouă reacţie a directorului demisionar de la Spitalul din Sibiu: Spitalul - câmp de luptă politică

„Am observat în acest timp că spitalul a devenit un câmp de luptă pentru formațiunile politice. Se pare că o parte din politicienii sibieni nu înțeleg acest aspect și probabil că în lipsă de proiecte pentru comunitate, de idei pentru dezvoltarea județului, de propuneri pentru îmbunătăţirea sistemului sanitar, consideră că se pot afirma prin atacuri şi prin afectarea imaginii unor instituții publice care nu aparţin omenilor politici ci locuitorilor acestui județ”, scrie Liliana Coldea.

Aceasta adaugă că ştie că este an electoral, „însă a te evidenţia ca formațiune politică prin scandaluri fără temei legal nu îţi poate atrage electorat. S-a dovedit de atâtea ori că oamenii ştiu să discerne. Suprinzător este că o parte din oamenii care fac politică la nivel local nici măcar nu cunosc legislația, iar o parte din mass-media le dă crezare. Rolul nostru al tuturor este să spunem oamenilor adevăruri – să le arătăm ce scrie legea și cine greşeşte. Concluziile le puteţi trage singuri.Însă o dată spun că singura mea politică este cea pentru sănătatea pacienţilor”.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Liliana Coldea, a demisionat miercuri, după aproape o săptămână de la solicitarea vicepremierului Raluca Turcan şi a acuzat presiuni şi jocuri politice, considerând că sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit de când ea este manager.

Liliana Coldea a preluat mandatul de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă în 11 mai, după un concurs contestat, la care a fost singurul concurent.

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a fost la Sibiu şi a făcut verificări pentru a stabili cum s-au desfăşurat activităţile în timpul pandemiei de COVID-19 la cea mai mare unitate medicală din judeţ.

Judeţul Sibiu are cea mai mare rată de infectare cu coronavirus din ţară, de 9,06.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
liliana coldea,
spital,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.