Pe acest fundal belicos, întâlnirea convocată la Cotroceni pe tema priorităţilor economice şi de politică externă între Băsescu şi Ponta a decurs însă nesperat de normal, în numele stabilităţii şi al interesului naţional. Cei doi nu numai că nu s-au mai certat deloc, dar au şi convenit, sub auspiciile BNR, ca România să încheie un nou acord preventiv cu FMI la anul. Această concordie reflectă de fapt asemănarea de fond de programe economice între actuala şi fosta guvernare şi anunţă o campanie electorală pur formală, în care părţile deja şi-au asigurat locurile dorite în Parlament, atâtea câte au putut să înşface fiecare la împărţirea colegiilor, iar tema "pe cine o să numească Băsescu prim-ministru" rămâne singura oferită electoratului spre înviorare.

Dincolo de acest unic lucru demn de reţinut, începutul de campanie a continuat cu acelaşi contrast de atitudine între Ponta şi Antonescu menit să satisfacă toate gusturile electoratului,, după deja patentatul model "good cop, bad cop". Premierul Victor Ponta l-a convins pe Raed Arafat să accepte învestirea ca ministru al sănătăţii, funcţie al cărei interimat l-a asigurat Ponta după demisia lui Vasile Cepoi, găsit incompatibil de ANI. Mica lovitură de imagine reuşită de Ponta pentru USL, ţinând cont că preşedintele Traian Băsescu s-a aflat în postura de a accepta numirea celui care a fost la originea căderii guvernului Boc, a fost confiscată în folos propriu de Crin Antonescu, şeful Senatului, care a boicotat ceremonia, pe motiv că nu vrea să fie în aceeaşi sală cu Traian Băsescu, pe care nu-l recunoaşte ca preşedinte.

De partea cealaltă, Alianţa România Dreaptă şi-a lansat candidaţii, într-o reprezentaţie la Operă unde retorica involuntar hazlie (Mihail Neamţu comparând voturile date pentru ARD cu rezistenţa la colectivizările din anii '50) a tins să fie singura marcă identificabilă a alianţei care se recomandă de dreapta. Dreapta însă nu prea reiese din programul de guvernare al ARD, presărat cu propuneri birocratice ciudate (înfiinţarea unui Minister al Competitivităţii Economice, a unui Consiliu de Programare a Investiţiilor, a unui Consiliu Naţional al Tineretului etc.) şi întocmit într-un dispreţ total faţă de cerinţele de prudenţă fiscală ale FMI pe care toţi liderii ARD pretind că le respectă (cotă unică de 13%, scăderea CAS la angajator cu 5%, creşterea salariului minim etc).