Craciun fericit!

O lovitură dată de americani la Craiova: Puma a urcat pe locul al treilea în topul modelelor Ford la nivel european

Autor: Bogdan Alecu Postat la 28 octombrie 2020 2147 afişări

Ford Puma, SUV-ul produs de americani la Craiova, s-a apropiat în trimestrul al treilea la aproape 4.000 de unităţi distanţă de prima poziţie în topul celor mai bine vândute modele ale constructorului pe piaţa europeană, potrivit datelor Ford Europa.

O lovitură dată de americani la Craiova: Puma a urcat pe locul al treilea în topul modelelor Ford la nivel european

Ford Puma, SUV-ul produs de americani la Craiova, s-a apropiat în trimestrul al treilea la aproape 4.000 de unităţi distanţă de prima poziţie în topul celor mai bine vândute modele ale constructorului pe piaţa europeană, potrivit datelor Ford Europa.

La nivelul trimestrului al treilea din 2020, în lunile iulie, august şi septembrie, Puma a înregistrat vânzarea a aproape 42.400 de unităţi, fiind depăşit numai de Fiesta, care s-a clasat pe primul loc cu 46.500 de unităţi, şi Focus cu aproape 46.300 de unităţi.

„Puma ne-a depăşit aşteptările în ceea ce priveşte volumele de vânzări, iar 74% dintre clienţi au ales motorizările hibride. Multe dintre pieţele europene şi-au revenit mai bine decât ne aşteptam, cu toate că trimestrul al treilea este încă sub valorile de anul trecut. Vehiculele comerciale însă au beneficiat de creşterea vânzărilor online, care au susţinut piaţa de curierat“, a spus Roelant de Waard, vice president, marketing, sales and service, Ford Europa.

La Ford România producţia a urcat la 21.430 de SUV-uri Puma şi EcoSport în septembrie, în creştere de la 7.584, americanii reuşind aproape o triplare a producţiei datorită modelului Puma.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Puma,
Ford,
automobile,
masini,
craiova,
uzina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.