O nouă metodă de fluidizare a traficului în Bucureşti gândită de Gabriela Firea. Pe unde o să circule autobuzele

Postat la 08 septembrie 2017 420 afişări

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi, că, în curând, va fi lansat un proiect care prevede permiterea autobuzelor locale să circule şi pe liniile de tramvai, pentru a reduce traficul din Bucureşti.

O nouă metodă de fluidizare a traficului în Bucureşti gândită de Gabriela Firea. Pe unde o să circule autobuzele

„Într-o perioadă nu foarte îndepărtată, vom lansa un alt proiect menit să decongestioneze circulaţia şi să mai rezolve, parţial măcar, aglomeraţia din Capitală, şi anume, pe liniile de tramvai, acolo unde structura acestora permite, va circula şi autobuzul. Acestea sunt deja benzi unice create. Nu va mai fi nevoie să avem o situaţie de genul celei care s-a întamplat cu pilotul din zona de Nord a Capitalei, în zona Baneasa - care pe de o parte rezolvă problema, dar cetăţenii consideră că o să creezi alte două-trei probleme prin rezolvarea uneia - şi atunci am spus că, pentru început, benzile unice din Capitală să fie cele care sunt deja create şi au această infrastructură, şi anume autobuzele să poată să intre pe linia de tramvai”, a declarat Gabriela Firea.

Edilul a mai explicat că sunt deja câteva zone în Bucureşti unde se va lansa proiectul, menţionând totodată că nu toate au infrastructura necesară.

„Avem deja câteva trasee pe care le-am stabilit, acest proiect poate să demareze în scurt timp. Etapa a doua va fi aceea în legătură cu care linia de tramvai va trebui să fie amenajată, astfel încât să poată să intre şi autobuzul. Şi, fireste, există şi zone unde nu se poate aceste lucru, din cauza construcţiei şi nivelului ridicat al liniei de tramvai”, a mai spus primarul Capitalei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.