În 2021, în Uniunea Europeană s-au născut 4,09 milioane de bebeluşi. În 2020, 4,07 milioane. Este o îmbunătăţire, dar sunt cele mai slabe cifre din ultimele şase decenii. Este evident că Europa are o mare problemă demografică – rămâne fără cea mai preţioasă bogăţie a vremurilor noastre, tinerii. Orice soluţie la această problemă este binevenită.

Ungaria, încurajată de un succes discutabil al politicilor guvernamentale de îmbunătăţire a dinamicilor demografice, a organizat un summit internaţional pentru făcut copii. Dar atmosfera a fost dominată mai degrabă de paranoia decât de dorinţa de a rezolva o criză care poate duce la dispariţia unor naţiuni europene în doar câteva generaţii, scrie Politico. Iar aceasta aminteşte de unul din motivele pentru care criza se agravează. Unele guverne alocă mai multă energie unor politici distructive pentru societate decât unora constructive doar pentru voturi. Ce familie şi-ar mai dori copii într-o societate despre care politicienii spun că este sub asediu?

Budapesta: parada copiilor pe triciclete a început puţin după ora 10 într-o dimineaţă răcoroasă şi înnorată de sâmbătă în faţa castelului Vajdahunyad din parcul central.

Poteca nepavată din jurul construcţiei faux-gotic este presărată cu buticuri nou ridicate, amenajate pentru a vinde produse de patiserie sau pentru a oferi divertisment copiilor. Un huruit înfundat pluteşte peste podul care se întinde pe deasupra şanţului feudal al castelului, crescând  constant în intensitate până când un val de copii ce pedalează furioşi apare dintr-o dată la vedere cu părinţii alergând pe lângă ei.

Parada a deschis cea de-a treia şi ultima zi a Summitului Demografic de la Budapesta – reuniunea bianuală a liderilor politici cu gândire de dreapta patronată de Viktor Orbán. Oamenii s-au adunat pentru a discuta despre scăderea populaţiei Europei şi reducerea natalităţii.

Ungaria investeşte aproximativ 5% din PIB-ul său în politici de încurajare a întemeierii de familii, inclusiv scutiri de impozite şi împrumuturi cu dobândă scăzută pentru familiile cu copii şi tratament gratuit de fertilizare in vitro într-un sector naţionalizat.

Însă festivalul familiei, animat de copii şi părinţi pictaţi pe feţe, de jocuri de carnaval şi de o grădină zoologică cu animale ce pot fi mângâiate, a contrastat puternic cu mentalitatea de naţiuni sub asediu care a pus stăpânire pe adunarea politicienilor şi a călăuzelor lumii conservatoare în cele două zile anterioare. „Trăim într-o eră în care tot ceea ce ne defineşte este atacat”, a spus premierul italian, Giorgia Meloni, care a rezumat spiritul summitului într-unul din discursurile de început. „În opinia noastră, demografia nu este doar încă o problemă principală a naţiunii noastre.

Este problema de care depinde viitorul naţiunii noastre”, a declarat ea. Pe măsură ce alţi vorbitori au urcat pe scenă, lista duşmanilor familiei a căpătat o nuanţă distinctă de războaie culturale. Suspecţii au fost cei obişnuiţi: liberalismul, feminismul, marxismul, dar şi smartphone-urile şi educaţie sexuală. Mişcarea Wake a fost atacată violent de predicatorul australian Nick Vujicic, în timp ce prim-ministrul maghiar Orbán a criticat panica legată de schimbările climatice ca fiind motivul pentru care oamenii fac mai puţini copii.

Şi au existat apeluri pentru unitatea familiei tradiţionale, cu parteneri căsătoriţi, de preferinţă de sexuri opuse. „Structura de încapsulare adecvată din jurul bebeluşului sunt părinţii uniţi şi legaţi, bărbat şi femeie”, a explicat psihologul şi polemistul canadian Jordan Peterson în timp ce se plimba pe scena din eleganta Sală a Renaşterii a Muzeului de Arte Frumoase din Budapesta. „Toate alternativele sunt mai rele... Persoanele singure, persoanele divorţate, homosexualii se abat de la asta”, a spus el.

Andreas Kinneging, profesor de filosofie la Universitatea din Leiden, Olanda, a continuat în aceeaşi ordine de idei. „Sarcina noastră este să ne dăm seama care este rolul bărbaţilor şi care este rolul femeilor şi care rol corespunde cel mai bine naturii lor”, a spus Kinneging înainte de a sugera propriul său răspuns la întrebare unei moderatoare (adică unei femei cu o profesie) perplexe: „Unul dintre ei lucrează şi unul dintre ei are grijă de copii”. Ocazional, conferinţa s-a abătut şi pe un teritoriu mai important. James Heckman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, a vorbit despre importanţa familiei în eliminarea decalajelor de educaţie şi avuţie, citând dovezi care arată că formarea părinţilor astfel încât să poată ajuta la educarea copiilor lor ar putea îmbunătăţi traiectoria socioeconomică a acestora din urmă.

Dar astfel de episoade au fost puţine şi îndepărtate unul de altul. În lumea academică şi în cea a guvernelor există întrebări importante despre ce funcţionează şi ce nu pentru a încuraja creşterea copiilor. Sondajele arată că atât bărbaţii, cât şi femeile din Europa îşi doresc mai mulţi copii decât ajung de fapt să aibă. Scăderea rapidă a ratei natalităţii influenţează şi piramida populaţiei, lăsând în societate mai puţine persoane active, apte de muncă, în comparaţie cu pensionarii cu vârstă mai înaintată (raportul de dependenţă). Acest lucru poate cauza probleme cu plata pensiilor şi cu furnizarea de asistenţă medicală. Un muncitor va ajunge să susţină din salariul său mai mulţi pensionari, iar costurile cu sănătatea cresc.

Este o problemă mai ales în ţări precum România şi Bulgaria, unde ratele scăzute ale natalităţii sunt agravate de un nivel ridicat al emigrării. „Ţara mea este printre cele mai îmbătrânite din lume. În ultimii 10 ani, am pierdut 850.000 dintre oamenii noştri, adică 12% din populaţia noastră”, a declarat preşedintele bulgar Rumen Radev la summit. Depopularea Bulgariei are un ritm comparabil cu cel al statelor devastate de război.

Datele recente arată că ratele de fertilitate din Ungaria stagnează sau sunt chiar în scădere. Aceasta ar putea fi o alunecare temporară. Dar dacă tendinţa se va menţine, va împiedica atingerea obiectivului lui Orbán de a obţine 2,1 naşteri per femeie până în 2030, numărul magic necesar pentru a menţine populaţia stabilă fără imigraţie.

Cel puţin pe hârtie, rezultatele Ungariei în creşterea ratei fertilităţii (numărul mediu de copii născuţi de o femeie) sunt impresionante şi ar putea servi drept lecţie pentru alţii. Ţara investeşte aproximativ 5% din PIB-ul său în politici de încurajare a întemeierii de familii, inclusiv scutiri de impozite şi împrumuturi cu dobândă scăzută pentru familiile cu copii şi tratament gratuit de fertilizare in vitro într-un sector naţionalizat. Din 2010, când Orbán a preluat puterea, rata de fertilitate din Ungaria a crescut cu aproximativ 25%, trecând de la cel mai scăzut nivel din UE la puţin peste media blocului de 1,5 naşteri per femeie. Totuşi, Ungaria, după acest criteriu, ocupă un loc modest în UE, unde campionii ratei fertilităţii sunt Franţa, Cehia şi România (1,81 naşteri per femeie în 2021, arată cifrele Eurostat).

Dar rolul real al politicilor guvernului maghiar în producerea acestei schimbări este o întrebare deschisă. Ungaria a fost una dintre ţările UE cel mai puternic afectate de criza financiară, ceea ce poate să fi avut un rol în reducerea numărului naşterilor în perioada imediat înainte şi după preluarea puterii de către Orbán. În plus, ţările vecine au înregistrat recuperări similare, indicând ceea ce ar putea fi mai degrabă o tendinţă regională decât succesul eforturilor speciale din partea guvernului ungar.

Datele recente arată că ratele de fertilitate din Ungaria stagnează sau sunt chiar în scădere. Aceasta ar putea fi o alunecare temporară. Dar dacă tendinţa se va menţine, va împiedica atingerea obiectivului lui Orbán de a obţine 2,1 naşteri per femeie până în 2030, numărul magic necesar pentru a menţine populaţia stabilă fără imigraţie.

Politicile reale au fost subţiri pe teren la summitul de la Budapesta. În schimb, au existat nemulţumiri etnice şi de politică regională. Preşedintele Adunării Naţionale a Azerbaidjanului, Sahiba Gafarova, a adus în discuţie Nagorno-Karabah, teritoriu contestat prin violenţă cu Armenia vecină, acuzând Armenia că „vandalizează toate siturile istorice, culturale şi religioase ale Azerbaidjanului din aceste teritorii”. După mai puţin de o săptămână, Azerbaidjanul avea să lanseze o ofensivă militară în acea regiune şi ceea ce Armenia şi mulţi observatori consideră a fi epurare etnică. Željka Cvijanović, fost prim-ministru al Republicii Srpska – o regiune majoritară sârbă din Bosnia şi Herţegovina – a vorbit despre importanţa familiei tradiţionale şi a menţinerii ratei natalităţii (raportul dintre numărul de naşteri şi populaţia medie) ameninţate de globalişti şi liberalism. Ignatius Aphrem al II-lea, patriarhul Bisericii Ortodoxe din Siria, a discutat despre situaţia creştinilor din ţara sa, despre care a spus că a fost agravată de sancţiunile internaţionale impuse regimului de la Damasc.

Iar alegerea Corului de Copii Transcarpatin de a interpreta unul dintre multele interludii muzicale nu a fost o coincidenţă. Regiunea din vestul Ucrainei are o minoritate etnică maghiară semnificativă, iar guvernele celor două ţări sunt blocate într-o dispută diplomatică după ce limba ucraineană a devenit obligatorie în şcoli. Îmbrăcaţi în rochii albe brodate, copiii au cântat „Templom és iskola” (Biserica şi şcoala), o poezie despre limba maghiară, biserică şi şcoli a poetului de la începutul secolului al XX-lea Sándor Reményik. Pe scenă a urcat apoi preşedinta Ungariei, Katalin Novák, lăudând interpretarea corului în ciuda „circumstanţelor disperate în care trăiesc” copiii. „Nu ne vom da bătuţi”, a spus Novák, făcând ecou versetul lui Reményik.  În Budapesta City Park, la kilometri depărtare de fricile de derivă morală şi de declin al civilizaţiilor, preocupările oamenilor sunt mai prozaice.

Istvan este un bărbat de 45 de ani cu aspect obosit, cu doi băieţi blonzi de trei ani pe triciclete. A venit la festivalul de ziua familiei împreună cu soţia. Întrebat cum este să-şi crească copiii în Ungaria, el spune „aşa şi aşa”, apoi, după o pauză: „Este dificil”.

Ce i-ar face viaţa mai uşoară? "O slujbă mai bună. Mai mulţi bani. Cred că aceasta este problema în Ungaria.”