O nouă româncă face senzaţie în lume. La doar 21 de ani, Cristina Laslo calcă pe urmele celei mai bune jucătoare mondiale din handbal

Postat la 05 iulie 2017 187 afişări

Într-un moment în care handbalul românesc este pe valul gloriei, o altă stea se naşte în România şi are toate şansele să-i urmeze Cristinei Neagu în topul mondial. Jucătoarea de la Cluj, tiza ei, Cristina Laslo, a devenit una din cele mai interesante sportive ale momentului. Evoluţia ei rapidă a luat prin surprindere publicul, după ce aceasta fost transferată la Buducnost Podgorica, eveniment care reprezintă cea mai importantă mişcare din handbalul românesc din ultimii 4 ani.

O nouă româncă face senzaţie în lume. La doar 21 de ani, Cristina Laslo calcă pe urmele celei mai bune jucătoare mondiale din handbal

De la dansuri populare, a fugit la handbal

Handbalista de la Cluj a avut o ascensiune fulminantă până la vârsta de 21 de ani, semn că a fost înzestrată şi cu foarte mult talent. După numai 3-4 ani de handbal, ea a fost promovată în lotul mare al Universităţii Cluj. Pănă să ajungă la handbal, Cristina a făcut dansuri populare. Chiar vreo 6 ani, iar trecerea de la o activitate la alta s-a făcut fără ştirea părinţilor.

”Prin clasa a 5-a, eram la o oră de sport, când un profesor a asistat la tot <<cursul>>, iar la final l-a selectat pe fratele meu (n.r. Alexandru Laslo, fratele geamăn, component al formaţiei Potaissa Turda) să meargă la handbal. M-am dus cu el, am vrut să văd unde merge, iar timp de o lună chiar m-am antrenat cu băieţii. Tot timpul eram foarte energici, în curtea şcolii jucam de toate, fotbal, baschet, handbal. La început a existat însă şi o mare problemă, noi făceam dansuri populare, chiar de vreo 6-7 ani. Aveam două antrenamente pe săptămână la dansuri, dar când am început la handbal am renunţat în partea cealaltă", este povestea de început în handbal a Cristinei. 

Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.