70% dintre absolvenţii români acceptaţi la universităţile din UK au avut medii la bac între 7 şi 9

Autor: Georgiana Călin Postat la 05 iulie 2017 4749 afişări

Odată cu publicarea rezultatelor de la examenul de bacalaureat, 10 universităţi din Marea Britanie vin în România pentru a concura cu marile centre universitare care îşi încep şi ele admiterile. Sesiunea de admitere cu răspuns pe loc are loc pe 13 şi 14 iulie la sediul Edmundo din Bucureşti şi se adresează celor care doresc să urmeze un program de licenţă, de masterat sau chiar de MBA în Regatul Unit.

70% dintre absolvenţii români acceptaţi la universităţile din UK au avut medii la bac între 7 şi 9

Dacă în România, la facultăţile cu profil uman, mediile de admitere la buget depăşesc nota 9, pentru universităţile din Marea Britanie acceptul poate începe chiar şi de la 7, deoarece pentru aceste universităţi notele contează mai puţin decât profilul şi abilităţile reale ale candidatului. Mai mult decât atât, condiţiile şi facilităţile academice oferite de aceste universităţi sunt net superioare celor din ţara noastră. Raportat la anul academic anterior, 11,5% dintre aplicanţi au fost acceptaţi cu medii la bac sub nota 7, pe când notele de 7 şi 8 au avut un procentaj de 22%. Punctajele cele mai des întâlnite sunt ale studenţilor români din anul I din UK au fost între 8 şi 9, iar din totalul candidaţilor, doar 25,9% au avut rezultate de peste 9 la examenul de bacalaureat.*

Sesiunea de admitere este organizată sub forma unui interviu de 15 minute cu reprezentantul universităţii, iar la final, candidatul va afla dacă este acceptat şi, de asemenea, pe ce burse se poate baza. Documentele necesare pentru admiterea cu răspuns pe loc constau în prezentarea foii matricole şi a adeverinţei sau a diplomei de bacalaureat (pentru absolvenţii de liceu), respectiv a adeverinţei de licenţă (pentru admiterea la master). Pentru cei care nu au atestat de limba engleză, universităţile acceptă fie atestatul de limbă de la examenul de bacalaureat, dacă rezultatul este B2 sau pot susţine un test de echivalare cu reprezentanţii universităţilor la o data ulterioară.

Anglia Ruskin University, Birmingham City University, Coventry University, NAVITAS, University of Essex, University of Greenwich, University of Hertfordshire, University of Northampton, University of Suffolk şi University of West London sunt cele 10 universităţi care vin în România, o parte dintre acestea în premieră la sesiunea de admitere. Motivele pentru care reprezentanţii universităţilor revin an de an în România se datorează candidaţilor valoroşi care îşi doresc să beneficieze de resursele excelente ale mediului academic britanic. "Studenţii români sunt o parte vitală din campusul nostru; sunt printre cele mai active şi implicate comunităţi de studenţi şi aduc o enormă valoare adăugată atât academic, cât şi social; 10% din totalul studenţilor noştri sunt români!", a spus Stephanie Sandford, Regional Manager la Coventry University (universitatea cu cei mai mulţi români din lume).

Costul studiilor la universităţile din Marea Britanie poate fi acoperit printr-un împrumut de la Guvernul Britanic, care se restituie gradual, numai după absolvirea studiilor şi în momentul în care absolventul are deja un venit suficient de mare care să îi permită rambursarea. În ceea ce priveşte bursele, toate universităţile care participă la admiterea cu răspuns pe loc oferă sprijin financiar, lista burselor completă fiind disponibilă pe site. 

“Este deja al treilea an când EDMUNDO şi universităţile din Marea Britanie oferă o ultimă şansă proaspeţilor absolvenţi de a deveni studenţi internaţionali în UK. Ba mai mult, candidaţii beneficiază de o procedură simplificată de admitere, dar şi de surse de finanţare destinate exclusiv celor care participă la admiterile cu răspuns pe loc. Numărul tinerilor care doresc să urmeze un program de licenţă sau de masterat creşte în fiecare an – de exemplu, anul trecut 3.735 de elevi de liceu au aplicat la studii în Marea Britanie, iar dintre aceştia, 35% au beneficiat de consiliere gratuită din partea consilierilor EDMUNDO”, a spus Bogdan Kochesch, Managing Partner EDUCATIVA Group.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.