OLX România lansează platforma Storia pentru domeniul imobiliar. "Primele 6 luni ale acestui an au cele mai bine din istoria moderna a pieţei rezidenţiale"
OLX România lansează www.storia.ro, un site de anunţuri dedicat exclusiv sectorului imobiliar. Platforma Storia face parte din soluţia propusă de OLX pentru aceast domeniu, în completarea categoriei OLX Imobiliare şi a soluţiei CRM AtlaStock, care facilitează accesul pe ambele platforme.
Anunţurile din noul site oferă informaţii suplimentare faţă de cele prezentate pe OLX. Fiecare proprietate este însoţită de harta completă a zonei, ce conţine şi punctele de interes din imediata apropiere precum spitale, farmacii, magazine, şcoli şi locuri de joacă. Site-ul permite utilizatorilor să adauge fotografii, video-uri de prezentare şi tururi virtuale ale proprietăţilor listate. Cu opt categorii principale, pe Storia se găsesc anunţuri precum vânzarea şi închirierea de apartamente, case, terenuri, spaţii comerciale şi de birouri, depozite şi hale. În plus, site-ul include şi o secţiune dedicată ansamblurilor rezidenţiale.
"Piaţa imobiliară din România se află într-un moment bun. Asta se vede în primul rând la nivel de ofertă. În prezent există cea mai mare oferta de imobile noi puse pe piaţă. În 2016 se vor livra undeva la 14.000 de unităţi, iar înainte de criza livrarea de unităţi noi se afla undeva la 8.000 de unităţi. Anul trecut s-au livrat 11.0000 şi acum doi ani 10.000 de unităţi. Un alt punct este cererea ce se află în creştere. Înainte de criză cererea era formată din investitori (90-95%), doar 5% erau consumatori, pe când acum 90% sunt consumatori, iar 10% investitori pe termen lung. Aşadar avem de-a face cu o cerere sănătoasă, solvabilă. Primele 6 luni ale acestui an au cele mai bine din istoria moderna a pieţei rezidenţiale. Potrivit Fondului Naţional de Garantare în acest an până acum s-au acordat 21.000 credite prima casă, ceea ce înseamnă o creştere de 40% faţă de 2015", a declarat Gabriel Voicu, managerul diviziei New Homes a Coldwell Banker.
Un alt punct pe care l-a atins Gabriel Voicu a fost indicele de accesibilitate." Dacă în 2008 un om putea achiziţiona un apartament cu două camere într-o perioadă de 33 de ani). Azi, potrivit acelorlaşi indici (salariu mediu, pret mediu) acelaşi apartament se poate achiziţiona în doar 10 ani. Ceea ce înseamnă că un apartament este de trei ori mai accesibil faţă de 2008"
"Este o mişcare fiească a celor de la OLX să intre pe piaţa rezidenţială deoarece este un moment propice, un moment în care instrumentele trebuie să se diversificie mai mult. În 2008 bugetul departamentelor de marketing din zona de imobiliare se ducea către offline. Acum 90% din bugetele dezvoltatorilor merg către online. Mă aştept ca acest nou site să aducă mai mulţi clienţi către piaţa de imobiliare", mai spune Voicu.
"Din dialogul continuu pe care l-am avut în ultimul an, atât cu agenţiile imobiliare, cât şi cu utilizatorii OLX aflaţi în căutarea unei locuinţe, am înteles că existau nevoi pe care nu le acopeream complet, precum calitatea cât mai bună a anunţurilor sau posibilitatea unor căutări avansate în cadrul site-ului. Decizia de a lansa Storia şi de a oferi o soluţie completă pentru profesioniştii din piaţa imobiliară vine aşadar firesc. Ne bazăm pe expertiza pe care o avem în piaţa locală cu Autovit.ro, site-ul dedicat exclusiv verticalei auto, dar şi pe experienţa regională în gestionarea platformelor de anunţuri imobiliare în ţări precum Polonia sau Portugalia“, menţionează Cristina Gheorghiţoiu, General Manager Naspers Classifieds România.
În continuare, OLX rămâne accesibil pentru vânzătorii privaţi, aceştia beneficiind de trei anunţuri gratuite la fiecare 30 zile. Profesionistii din domeniu pot adăuga anunţurile doar pe OLX la preţuri ce încep de la 0.95 euro/anunţ prin alegerea unui pachet comercial dintre cele prezentate. Agenţiile pot alege şi publicarea ofertelor lor exclusiv pe Storia, unde vor plăti 3.99 euro pentru fiecare anunţ în parte. Varianta integrată, care oferă acces la toate cele trei servicii (publicarea anunţurilor pe OLX şi Storia, respectiv gestionarea unitară a acestora din AtlaStock), are un preţ de pornire de 0.30 euro/anunţ.
“În acest moment, pachetul comercial ce integrează toate cele trei servicii (OLX, platforma AtlaStock şi Storia) este soluţia premium pe care o oferim sectorului imobiliar. Mai mult, aceasta este recomandarea noastră către toţi profesioniştii ce îşi doresc expunere dublă pentru anunţurile lor la un preţ cât mai accesibil.“ declară Sorin Bălan, Head of Real-Estate Naspers Classifieds România.
Platforma Storia este lansată în prezent în versiunea Beta, fiind accesibilă atât din varianta desktop, cât şi din cadrul aplicaţiilor mobile realizate pentru sistemele de operare iOS şi Android.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro