ONG, nemulţumite că nu au putut să-şi spună în comisii opinia la Codul Silvic, ameninţă cu proteste

Autor: Alina Novaceanu Postat la 12 mai 2015 72 afişări

Reprezentanţii ONG din domeniul protejării mediului au criticat, marţi, după ce comisiile parlamentare au respins cererea de reexaminare a preşedintelui la Codului Silvic, faptul că nu au putut să-şi exprime punctele de vedere, sugerînd că vor fi prezenţi în stradă pentru proteste.

Liviu Mihaiu, preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Dunărea şi Delta", a declarat, după şedinţa celor trei comisii în care a fost respinsă cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis la Codul Silvic, că, deşi reprezentanţilor societăţii civile li s-a promis că îşi vor exprima punctul de vedere, acest lucru nu s-a întâmplat şi a arătat că vor continua protestele în stradă pentru protejarea pădurii.

"Ni s-a promis, ca parte a societăţii civile, că vom vorbi ceea ce cere strada şi societatea civilă la codul silvic, nu ni s-a permis. Deşi s-a invocat că punctul de vedere al societăţii civile trebuie auzit, tocmai am fost în stradă, vom mai fi în stradă, nu ni s-a dat voie să ne exprimăm principiile, nu aveam o industrie de susţinut", a spus Mihaiu.

El a adăugat că societatea civilă susţine stoparea tăierilor ilegale, menţinerea şi îmbunătăţirea programului radarului pădurilor, protecţia pădurilor virgine şi a parcurilor naţionale, deblocarea dosarelor de corupţie, întârirea instituiţiilor cu atribuţii în silvicultură, măsuri antimonopol în industria lemnului, eliminarea abuzurilor de poziţie dominantă şi de monopol, precum şi reguli de valorificarea lemnului în beneficiul comunităţilor locale, plăţi compensatorii pentru proprietarii de păduri cu rol de protecţie, finanţare adecvată, oprirea proiectul vânătorii.

"Nu suntem de acord cu respingerea cererii de reexaminare a preşedintelui, cu unele amendamente pe care preşedintele le-a pus acolo nu suntem de acord, dar ele trebuiau discutate. Mi se pare că este democratic că atunci când preşedintele are o opinie să o discuţi în comisie, să asculţi şi societatea civilă care poate va face o cauză, ca Roşia Montană, din pădure", a adăugat el.

El a spus că reprezentanţii societăţii civile vor veni în plen, la balcon, când se va discuta cererea de reexaminare. "Venim în plen la balcon. Ieşim sigur în stradă, nu avem încă un program", a adăugat Mihaiu.

Sorin Popescu, reprezentantul Federaţiei proprietarilor de păduri din România, a spus că meritau să fie discutate problemele ridicate în cererea de reexaminare a preşedintelui, arătând că sunt subiecte serioase în această cerere.

Deputaţii din Comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins, marţi, cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic, fiind înregistrate 35 de voturi "împotriva" cererii şi 21 "pentru"'.

Reprezentanţii PNL au susţinut cererea de reexaminare, în timp ce PSD şi UDMR au fost împotrivă.

În timpul dezbaterilor au avut loc dispute procedurale, deputaţii PSD susţinând că în comisii trebuie votat direct asupra acceptării sau respingerii cererii de reexaminare, în timp ce PNL a dorit să se dea cuvântul reprezentanţilor societăţii civile, Consiliului Concurenţei şi să se dezbată punct cu punct obiecţiile preşedintelui.

"Asta este un pumn în gură, dacă vreţi să supuneţi la vot din start cererea de reexamniare. Avem obligaţia să discutăm punctele sesizării şi să vedem care este soluţia cea mai bună", a spus deputatul PNL Tinel Gheorghe.

În replică, Ciprian Nica (PSD) a spus că regulamentul prevede la articolul 137 al.2 că se supun la vot cele două situaţii, respingerea cererii şi, dacă nu trece la vot, adoptarea ei, în totalitate sau parţială.

Deputatul PSD Doina Pană a arătat că deputaţii nu se află la prima "audiţie" a Codului Silvic care a fost discutat luni de zile, inclusiv cu societatea civilă.

După discuţii generale, s-a exprimat votul, fiind decisă respingerea cererii de reexaminare.

Raportul comisiilor la cererea de reexaminare la Codul Silvic urmează să fie discutată în plenul Camerei Deputaţilor care este for decizional.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
COD,
PROTESTE,
/actualitate/ong-nemultumite-ca-nu-au-putut-sa-si-spuna-in-comisii-opinia-la-codul-silvic-ameninta-cu-proteste-14251868
14251868
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.