Încep prin a spune că nu sunt împotriva AI-urilor, şi nu sunt împotriva progresului. Progresul este inevitabil şi dezirabil, nu trebuie să ne temem de progres, de evoluţie, din contra. Ce ar fi fost dacă am fi ramas în Evul Mediu, la căruţă şi la cal, fără comunicare în timp real, fără internet, fără apă curentă, fără electricitate - lucrând la lumânare, vulnerabili la cea mai mică infecţie, la cea mai mică rană sau lovitură, fără antibiotice, fără medicina modernă, într-o eră în care o banală durere de dinţi te putea răpune? Nu, este vorba mai degrabă de un avertisment care trebuie luat în seama, din timp.

Supremaţia AI-urilor

Ce vedem? Vedem că intram clar într-o nouă era, care depăşeşte ca importanţă adoptarea electricităţii pe scară largă - fapt ce a făcut posibile şi accesibile toate minunile tehnologice din ziua de astăzi, incluzând calculatorul şi internetul: era AI-urilor, softuri inteligente, adaptative, care învaţă în timp real, pentru care trilioane de calcule pe secundă sunt o joacă, şi pe care le pot face şi ”în somn”. AI-uri care la început aveau inteligenţa unui şoarece, care apoi s-au dezvoltat ajungând la nivelul de inteligenţă al unui câine, apoi al unui copil de 3-4 ani.

Turing a inventat un test, care îi poarta numele, test menit să determine dacă o maşină, un soft este inteligent şi poate să ”gândească”: şi anume, dacă purtând o ”conversaţie” cu acel soft, îl putem distinge sau nu de un interlocutor uman. Ei bine, fără a intra în detalii tehnice, acest test s-ar putea să fie nevoie să fie revizuit pentru că AI-urile din ziua de astăzi, deja pot ”păcăli” pe mulţi dintre noi. chatGPT, supranumit Regele AI-urilor, este capabil să genereze eseuri de mare complexitate, în limbaj natural, pe care mulţi dintre noi nu le pot scrie. Şi asta într-o fracţiune de secundă, pentru că ”înţelege” limbajul uman. Este de ajuns să introduci solicitări de tipul ”sugerează-mi zece idei pentru ziua mea de naştere” sau ”scrie-mi un eseu despre perioda Victoriana, în literatură”. Ceva ce unui om i-ar lua ore întregi de documentare, este disponibil imediat ce ai apăsat pe Enter. Dar chatGPT poate face mult mai mult. Poate chiar să compună poezie originală pe un subiect dat şi poate scrie cod ca un programator avansat, toate acestea urmare a unei simple comenzi vocale de genul ”Scrie un cod prin care să pot automatiza…. Compune o poezie pe tema/despre...”.

Nu e de mirare că chatGPT a pus numeroase probleme în sistemul educaţional din Statele Unite, mulţi întrebându-se care mai este motivaţia tinerilor elevi/studenţi, care îşi pot face temele fără să muncească pentru ele?

Dall-E, o altă minune AI, poate genera imagini incredibile, unice (nu sunt copiate, sunt ”creaţii” autentice, de la zero) care ar necesita din partea unui om, ani şi ani de studiu şi măiestrie artistică. Cea mai mare parte a oamenilor abia dacă pot desena ceva care seamănă cu o pisică, în timp ce Dall-E poate realiza într-o secundă (la propriu), un tablou întreg în stilul lui Picasso sau al altui mare maestru. Iar acesta este doar începutul.

Ce ne asteapta?

Am enumerat doar două dintre cele mai cunoscute softuri AI, din universul Open, cu acces universal, dar sunt şi alte zeci de AI-uri specializate, ultra-puternice, comerciale, care pot înlocui sute de mii dintre noi. Şi aici începe problema: pentru că nu toţi vor putea ţine pasul, nu toţi se vor putea adapta în timp real. Sunt milioane de oameni care nu au avut şansa să aibă acces la educaţie, care nu ştiu şi nu au timp sau resurse să înveţe o limbă străină, care nu ştiu să lucreze pe calculator, mulţi dintre ei, neavând nicio vină ca nu au aceste competenţe.

AI-urile ne vor ajuta pe toţi desigur, pentru că nu trebuie să ştii cum funcţionează un telefon mobil ca să îl foloseşti, vor duce societatea mai departe, vor rezolva probleme pe care oamenii nici măcar nu le pot cuprinde, dar aceasta tranziţie către un viitor incredibil, îi va prinde pe mulţi pe picior greşit. Pentru că pur şi simplu, aceste tehnologii, împletite cu necesitatea legitimă pentru eficienţă economică, vor face ca mulţi oameni să nu aibă timp să se adapteze. Graba este mare. Problema nu este una de principiu deci, AI versus Omenire, problema este una practică, care ţine de modul asincron în care aceste tehnologii vor fi adoptate. Societatea va trebui să fie pregătită să ofere suport unor zeci şi zeci de milioane de oameni care vor fi prinşi între ieri şi mâine.

Este clar că trebuie să ne repoziţionam către un univers ocupaţional complet diferit, în care vom lucra cot la cot cu roboţii şi AI-urile şi unde vom avea produse Made by AI şi produse Made by Humans. S-ar putea să apară chiar o mişcare de suport pentru tot ce este făcut de oameni, dar nu ştiu dacă va fi suficient. Şi vom avea joburi pentru oameni şi joburi pentru AI-uri şi roboti, neobosiţi, care vor lucra 24 de ore, cu lumina stinsă, pentru ca nu au nevoie să vadă.

Povestea lui John Henry

Este o istorie interesantă, reală – din care putem învăţa, de la începuturile perioadei de industrializare. În micuţul oraş Talcott din Summers County, West Virginia, USA se află statuia lui John Henry, un ”uriaş” de 2 m, atletic, musculos, puternic ca un taur, şi care ţine în mâini un baros impozant, gata pregătit să îl folosească! John este un personaj legendar care lucra în 1870 la dezvoltarea infrastructurii feroviare americane, ca muncitor necalificat. Rolul său era să dea găuri în stâncă unde apoi se puneau explozibili pentru a elibera sau nivela terenul pentru calea ferată. John avea de realizat deci o muncă fizică, foarte grea, adesea în soare sau în condiţii improprii, lovind de sute de ori pe zi cu barosul o daltă de metal. Ajutat de constituţia sa de Hercule, John muncea cât trei şi era un lider informal printre colegi. Puţini rezistau mult la un astfel de efort, dar John era un muncitor capabil, săritor, ambiţios şi mândru de contribuţia sa, bine apreciat de şefi.

Om versus Tehnologie

Dar de ce are John Henry statuie şi de ce a rămas în memoria colectivă, de ce s-au făcut filme şi de ce s-au scris cărţi despre el? Atunci, ca şi acum, omenirea se grăbea către viitor şi voia automatizare, care luase forma unei maşini de găurit cu aburi, vârful de tehnologie al acelor timpuri. Maşina nu obosea şi nu trebuia să ia pauze, avea nevoie doar de cărbuni şi apă pentru a lovi cu forţa de care foarte puţini oameni erau capabili. Dar această maşină deşi însemna progresul, era în acelaşi timp o ameninţare pentru John Henry şi pentru miile de muncitori care lucrau la calea ferată. Oricât de grea era munca respectivă, oamenii voiau să o facă pentru a-şi întreţine familiile, aşa că muncitorii, în frunte cu John Henry s-au revoltat şi s-au opus înlocuirii lor cu aceste maşini. Pentru a-şi dovedi eficienţa, dar şi pentru a tranşa odată pentru totdeauna superioritatea oamenilor şi dreptul lor de a munci, având susţinerea totală a colegilor, John Henry a provocat managementul companiei căilor ferate la o întrecere, solicitând să se organizeze o competiţie între el şi maşina de găurit cu aburi. John era foarte convins că o să câştige şi că va dovedi astfel superioritatea omului în faţa maşinii. Ei bine, momentul competiţiei a venit şi întrecerea a început şi a durat o zi şi jumătate. John a fost neobosit, a lucrat din răsputeri şi spre bucuria lui şi a colegilor, chiar a învins, reuşind să dea mai multe găuri şi mai bine decât maşina. Doar că, după o zi şi jumătate de muncă aproape fără pauză, John s-a îmbolnăvit şi a murit la scurt timp de epuizare. Până la urmă, maşina a câştigat şi evident a devenit ulterior echipament standard în proiecte similare.

Upskilling-ul este obligatoriu

Dar care este morala acestei întâmplări? Ce putem învăţa din asta? John Henry este un erou iar statuia în cinstea lui este despre celebrarea spiritului uman, frumos şi ambiţios, încrezător în sine, puternic şi învingător. John a fost înfrânt ca persoană, dar deşi a pierdut, paradoxal, tot omul/omenirea a câştigat deoarece inclusiv acea maşină cu aburi era creaţia unor minţi luminate, a unor oameni care şi-au dorit să facă munca mai uşoară pentru alţii. Povestea lui John este frumoasă, este despre demnitate şi solidaritate, dar este povestea unui om care nu a înţeles progresul. Mii de muncitori ar fi continuat să dea găuri în stancă cu barosul, dar cu preţul de a lucra în soare până la epuizare. Aşa, maşina a înlocuit omul, şi da, a fost un şoc atunci pentru acei muncitori necalificaţi dar şi o şansă la transformare, la upskilling către joburi mai calificate, mai puţin fizice şi mai creative decât munca brută.

Din nou, este timpul schimbării, întrăm într-o nouă eră

Povestea lui John Henry este povestea confruntării noastre cu incertitudinea, cu frica de schimbare, cu nevoia de a ne ţine de ceea ce ştim, cu teama de nou şi de transformare. Dar progresul vine peste noi, că vrem că nu vrem, este inevitabil! Companiile/Societatea/Guvernele trebuie să se pregătească însă pentru schimbare şi să îşi pregătească oamenii prin training-uri şi programe de formare, pentru că au o responsabilitatea faţă de angajaţii/cetăţenii lor iar provocarea momentului este transformarea digitală.

AI-urile, roboţii şi automatizarea pe scară largă vor mătura milioane de locuri de muncă în anii care vin. Şocul social va fi greu de absorbit şi dureros dacă nu ne pregătim din timp şi s-ar putea să vedem noi şi mulţi John Henry luptând cu disperare contra tehnologiei care le ia pâinea de la gură. Din nou, este timpul schimbării, întrăm într-o nouă eră! Absolut toate domeniile şi toate industriile vor fi afectate de această transformare, care este de neoprit. Trebuie să investim în oameni, trebuie să investim în creativitate, trebuie să ne diferenţiem de maşini, trebuie să evoluăm dacă vrem să câştigăm bătălia cu tehnologia şi să ne bucurăm de progres.