Sunt patron, da. Nu am fost niciodata angajat. Nicaieri, cu exceptia firmelor mele. Mi-am pus tot timpul salariu minim, ca nu-s tampit sa-i dau statului un leu mai mult decat prevede legea. In schimb, in ultimii 28 de ani, mi-au trecut prin firme cateva sute de angajati. Nu stiu cati ma respecta, dar unora le-am schimbat viata. Mult. In bine!

Sunt sigur ca, voi, cei care cititi Ziarul Financiar sunteti amestecati. Nu stiu ce procent sunteti patroni si cati angajati in mediul privat. Cred ca si bugetarii mai inteligenti citesc ZF, macar ca fapt divers, sa simta cum merge economia reala si, eventual, cei cu functii si ”la butoane”, sa vada din ce domeniu pot ''mulge'' taxe si impozite mai mari.

Recent mi s-a reconfirmat cata ura si invidie exista in sufletul si mintea unor angajati. Nu din firmele pe care le gestionez, din altele, mult mai mari. Chestia asta n-o vor recunoaste salariatii niciodata in fata unui angajator. Atunci cand iau ceva la ''bord'', unii angajati se descatuseaza la adresa ''dictaturii'' patronilor.

Acest articol vine ca urmare a monitorizarii pietei financiar-bancare, din date si cifre pe care oricine le poate accesa. Mai concret, orice om normal la cap, care are o minima cultura economica, vede sau simte ca economia Europei tremura in fata iernii care va urma. Razboi, inflatie, dependenta de materii prime, blocaje in transporturi esentiale, devalorizarea euro etc.

In timpul pandemiei, o mare parte din angajatii au luat-o razna, cu diverse fite legate de program, salariu, timp liber, conditii de lucru speciale, bonusuri, figuri peste figuri. Mai era un pic si anumiti angajatori erau in stare sa vanda ce mai aveau disponibil la nivel personal, ca sa le implineasca pretentiile.

Nu am auzit de vreun angajat care, in timpul pandemiei, sa mearga la patron si sa-i spuna ceva de genul:''vad ca nu mai merge treaba ca inainte, da-mi mai putini bani o perioada''. Daca ati avut astfel de dovezi nu pot decat sa va felicit. E adevarat ca multi angajati de calitate, cu caracter, maturi profesional, au acceptat propunerile de scadere a salariilor venite de la patroni.

Angajatul comun are o singura grija: cati bani primeste in mana! Studiile arata ca pe el nu-l intereseaza catusi de putin cat plateste angajatorul. Cand Covidul isi facea de cap statul a ajutat mediul privat, mai ales in domeniile crunt lovite de pandemie. Insa, statul are in continuare aceiasi ''enoriasi'': bugetarii (puteti sa cititi...votantii de serviciu), politicienii, asistatii sociali si pensionarii speciali. Ceilalti votanti de incredere!

Timpul trece si vremurile se schimba. Astazi, sunt aproape 200.000 de romani cu restante la credite. In 2023 vor fi mult mai multi. Pentru cei care nu au inteles inca cum sta treaba cu dublarea ratelor lunare, vor avea curand ocazia sa constate ca banii pe care-i duc acasa se vor dilua si mai mult.

Diferenta dintre bugetarii cu credite si angajatii din mediul privat este mare. Primii sunt protejati de stat si nu pot fi dati afara, daca sunt functionari publici. Au leafa asigurata, chiar daca taie frunza la caini. Ceilalti, care primesc salariu de la un patron, vor trebui sa reconsidere tentatia de a cauta alta firma, atata timp cat cea pentru care lucreaza acum are comenzi si le asigura un salariu corespunzator pregatirii.

Uite asa, in opinia mea, ca simplu observator si mic patron, consider ca incepand cu prima parte a anului viitor consumul oricaror produse care nu sunt de stricta necesitate se va duce in cap. Iar, daca au existat angajati plini de zel in a cauta joburi mai bune, cred ca se vor gandi de doua ori inainte de a-si asuma acest risc. Stiti vorba aia:''ce-i in mana nu-i minciuna'', mai ales daca ai o rata mare la credit!

Odata cu terminarea concediilor de vara, dupa parerea mea, Romania va intra intr-o noua etapa economica. Ai credit, poti sa ai probleme. N-ai stins acasa lumina dupa tine? Te vei intorce sa verifici de doua ori dac-ai facut-o! Fara sa vrei, ajungi sa gandesti ca un patron, care stie ca din momentul in care se aprinde lumina in firma, cheltuielile incep sa curga.

In curand, multi romani cu credite (chiar si fara!) vor intelege ca trebuie sa traga cu dintii pentru jobul lor. Fericirea inconstienta care insoteste declinul economic national s-a cam terminat. Cu un credit asumat, nu se stie ce-ti rezerva viitorul. Pana nu platesti ultima rata, sa nu uiti ca ai o datorie.

Dragos Dragoteanu, General Manager Euroest Invest