Oprescu (SNFP): Când bugetarii vor vedea diminuarea salarială, vor apela la orice formă de protest
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici susţine că bugetarii vor apela la orice formă de protest, în momentul în care mărirea salarială de 25% va dispărea din cauza transferului de contribuţii, precizând că nu au fost luat în seamă opiniile sindicaliştilor înainte de adoptarea OUG.
"Bugetarii vor avea salariile tăiate pe motiv că vom avea o creştere salarială cu 25% de la 1 ianuarie, conform legii, dar, din păcate, aceşti 25 % sunt tăiaţi prin decizia guvernamentală de a face venit la bugetul de stat prin transformarea lui în contribuţii şi impozit. Colegii mei, bugetarii, cu siguranţă, când vor vedea această diminuare salarială faţă de cât ar trebui să aibă, vor apela la diferite acţiuni de protest, cum ar fi participarea alături de confederaţiile sindicale la mitinguri, dar şi grevă generală", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu.
Sindicaliştii spun că acţiunile de protest pe care le anunţă sunt menite a corecta decizia Guvernului, susţinând că actul normativ nu a fost rezultatul unei negocieri, nefiind luate în seamă propunerile organizaţiilor sindicale.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro